Imagine coperta I: Desemn de Mihai Olos din colecția Archeus

Scrierea cerului este, în calendarul poetului, cartea care marchează peste cinci decenii de când i s-a ridicat ceața de pe ochi, de pe suflet, de pe minte, de când a început să vadă lumea prin lentila poemului. De când Gheorghe Pârja a văzut Poezia. Și a fost văzut de Poezie.
La prima lectură, recunosc, eu însumi am mers binișor pe lângă carte. Asta pentru că nu am citit bine titlul. Prin Scrierea cerului am înțeles Descrierea cerului, adică un desen, fie el și metaforic, după bolta cerească. Nu-i de mirare că nimic nu potrivea cu nimic. Abia la a doua lectură mi-am dat seama că aici nu avem de-a face cu Scrierea ca un act secund, cu trecerea în cuvânt a unei imagini date. Căci, pentru Gheorghe Pârja, Scrierea e un act întemeietor, un act de geneză. „Deschide ușa să se facă cer”, scrie poetul. Nu deschide ușa să se vadă cerul. Scrierea cerului nu descrie, ci trasează conturul unui univers interior, al unei țări subiective. Lumea pe care Gheorghe Pârja o desemnează – ca să folosesc un cuvânt drag lui Mihai Olos – e una halucinantă, o lume aflată la marginea somnului și a uitării, o țară „ca un paradis ațipit”. În ținutul poeziei lui Gheorghe Pârja nu există frică, nu există spaimă neagră, căci totul e negru. „Provincia-i trecută de târziu”, cum scria poetul într-o poezie din tinerețe. Așa și noua provincie, cea de acum, e dincolo de frică. Țara pe care o întemeiază poetul aici e una doar „înduioșată de spaimă”. Tărâmul de aici și cel de dincolo sunt amestecate, trecerile dintr-unul în altul se fac cu larghețe și firesc. Peste tot bântuie îngeri negri, îngeri încovoiați, îngeri care „privesc la microscop”. Raiul și iadul par a fi un singur ținut, negru și înghețat. Părinții înșiși sunt „păsări de frig”, Raiul e „negru și răcoros” și doar mâna caldă a mamei îl încălzește. Chiar și lumina e neagră și rece: „E frig și în lumină acum”, scrie poetul. Cutremurător este poemul în care mama se întoarce și-și găsește casa pustie și închisă.
Lumea vizibilă e străbătută de „nori de fluturi”, iar pe sub geamuri trec „pești uriași ”, „bărbați cu dealuri în palme”, „voci fără trup”, trenuri ca niște „laboratoare de himere”, iar „soarele e mic ca un scâncet de copil”.
În „exercițiul de admirație” de mai sus am încercat să fac, pentru uzul cititorului, o schiță, o mică hartă, a „cerului scris” de Gheorghe Pârja. Nu-mi mai rămâne decât să spun câteva cuvinte despre uneltele cu care poetul nostru își desemnează cerul și cărora el le acordă o mare atenție. „Le acordă atenție” e puțin spus, căci Gheorghe Pârja întreprinde o adevărată cercetare asupra lor. Iar acestea sunt Cuvântul și Poemul. Aci trebuie spus că Gheorghe Pârja e unul din puținii poeți care face distincția între Poezie și Poem. Lumea are poeticitatea ei. Dar Poezia lumii devine vizibilă doar prin lentila Poemului. Poemul e, cu o metaforă din Scrierea cerului, microscopul prin care privesc îngerii. Facerea Poemului e o operă de-a dreptul măreață. Poemul e zidit din cuvinte ridicate de „scripeți mărunți”, cuvinte așezate, precum cărămizile, unele peste altele, iar Poemul ridicat noaptea este dezvelit, ca o mare construcție, într-un cadru festiv. Cuvintele rostite au greutate și gravitate. Dincolo de ele e pustiul. Fără cuvinte, „casa e goală ca un cuvânt alungat”. Fără cuvinte, legătura cu pământul se rupe. Folosirea cuvântului e un act de mare responsabilitate, căci cuvântul are puteri magice. Îmi vin în minte versurile lui Blaga: „Iubito să nu ne jucăm cu cuvintele,/ Iubito să nu ne jucăm cu mormintele”.
L-am cunoscut pe poet prin anii 80. Nu am uitat întâlnirea cu el pentru că nu am uitat poemul pe care ni l-a citit, mie și lui Radu Săplăcan, la o masă a restaurantului „Someșul” din Dej. Poemul se intitula Veghea de seară. Și astăzi știu pe de rost câteva versuri din el: „Vin spre mine prietenii îi știu/ Și cum vin nu-i simte nici un câine/ Nu vorbesc, să fie mai ușori/ Prețul vorbei știu să îl amâne/ Ei, provocatorii de candori”.
Gheorghe Pârja crede în Poezie. Și în „cuvintele frumoase care fac poezia bună”. Și care nu l-au trădat nici de data aceasta. (Ion Mureșan)

* * *

„Ei bine, Gheorghe Pârja se simte mai legat de șaptezeciști, prin firea lui, decât de congenerii lui optzeciști. N-a ținut să fie în pas cu moda, nu și-a schimbat uneltele, n-a apelat la un limbaj, altminteri la îndemână, cum bine știți este un limbaj inteligent acela al promoției 80, nu este numaidecât limbajul talentului, ci este limbajul inteligenței. Gheorghe Pârja a preferat să rămână într-un fel de ariergardă a propriei sale generații, asumându-și deopotrivă riscul de a părea, să zicem unora, vetust în raport cu moda lirică de ultimă oră, dar asumându-și și gloria, dacă vreți orgoliul, de a conserva o dimensiune esențială a poetului dintotdeauna, anume lirismul (...). Marile iubiri și marile divorțuri se produc în cuvânt, cel puțin în spațiul limbii române, dar cred că și în spațiul tuturor limbilor și, atent la această realitate, Gheorghe Pârja a ținut să ofere un discurs poetic care să nu lezeze în niciun fel sensibilitatea, susceptibilitatea nimănui” (Laurențiu Ulici, 1996).

* * *

„Gheorghe Pârja are fascinația unei vechimi care este o mixtură de geografie, botanică și credință, local nuanțate. Are aerul unui ins ajuns într-o metropolă unde își dă seama că nu se poate depărta de imaginea locului natal, pe care-l inventariază cu rafinament modernist. Gravitatea inteligentă, melancolia salubră a lirismului semnat de Gheorghe Pârja îi girează nota personală” (Gheorghe Grigurcu, 2008).

* * *

„Gheorghe Pârja e o bucată de Desești, «un bulgăre de humă» purtat la înaltele școli ale poeziei și întors la vatră să contemple, din prispa casei părintești, spectacolul fascinant al universului și, mai ales, paradoxala minune numită om, viețuind între misterul impenetrabil și tăcerea țărânii, pe care se consumă alungarea din Paradis. Ajuns la vârsta întrebărilor, cu sau fără răspuns, își asumă, dinaintea pustietății pe care o cerne clepsidra timpului, tăcerea și veghea enigmatică a Sfinxului, însă muțenia lui e, mai degrabă, ecoul tăcerii neguroase a Gutâiului. Sfinxul și lacrima sa. Când plânge piatra veșnică doar Poetul și Dumnezeu o aud (...). Dumnezeu care bate la ușa poetului să-i lumineze în cuvânt «imperiul firelor de iarbă» la ceasul marilor neliniști, la ora în care, pustiit de nostalgii precum obcinele peste care s-a așezat cenușa «arderii de tot», acesta își contemplă ridurile și spaimele în luciul rariștii cerului pe care se zărește urma degetului sfânt” (Horia Bădescu, 2014)

* * *

Gheorghe Pârja s-a născut în 27 aprilie 1950 (în acte: 2 mai), în Desești (Maramureș). Absolvent al Liceului pedagogic Sighetu Marmaţiei (1970) și al Facultăţii de Ziaristică București (1978). Redactor-șef al ziarului „Graiul Maramureșului” Baia Mare, serie nouă. Membru al Uniunii Scriitorilor din România (1999), vicepreședinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (2004). Președinte al Reprezentanţei Maramureș a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj. Vicepreședinte al Convenției literare internaționale de la Lviv–Ucraina (2010). Debut literar girat de prozatorul Alexandru Ivasiuc, în revista „Luceafărul” (1968). Colaborează la publicații culturale din ţară și străinătate. Debut editorial în volumul colectiv „Caietul debutanților” (Editura Albatros, București, 1977). După debutul editorial din volumul colectiv, publică volumele: În numele tatălui (versuri, Editura Cartea Românească, București, 1996) Sub podul lui Apollodor. Dialoguri cu Adam Puslojić despre Nichita Stănescu și alţi poeţi din lume (Editura Du Style, București, 1998), Dialoguri în Centrul Europei (Editura Fundaţiei Culturale Române, București; vol. I, 2000; vol. II, 2003), Cartea din Valea Mătrăgunii (versuri, Editura Echim, Sighetu Marmaţiei, 2000), Portret de grup cu Laurenţiu Ulici (evocări, amintiri; colaborare cu Echim Vancea și Ioana Petreuș, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003), Umbra noastră cuvântul – Serile de Poezie „Nichita Stănescu” de la Desești 1979-2003, în colaborare cu Echim Vancea, Editura Echim, Sighetu Marmaţiei, 2003, Poemele Ieronimei (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003) Preludia solodkovo haosi/ Preludiu la dulcele haos (versuri, limba ucraineană, trad. Ștefan Tcaciuc, Editura Mustang, București, 2004), Singurătate sonoră (versuri, antologie de autor, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2005), Dialoguri cu ferestre spre Nord (interviuri), (Editura Limes, 2005), Poeme din vremea lui Adam (Editura Echim, 2007), Călătoria îngerului prin Nord (Editura Proema, 2008), Vânzarea umbrei/Árnyékvásár, versuri (antologie româno-maghiară, Editura Proema, Baia Mare, 2011), Livada cu prieteni și alte împrejurimi (eseuri, Editura Proema, Baia Mare, 2011), Lacrima sfinxului, versuri (Editura Proema, 2014); Ochii Basarabiei (Biblioteca județeană „Petre Dulfu”, 2018); Oglinzile Nordului (Biblioteca județeană „Petre Dulfu”, 2019). Este inclus în culegeri și antologii de poezie (Un sfert de veac de poezie de Vasile Muste, Editura Luceafărul, București, 1998; Antologia poeţilor ardeleni contemporani, de Eugeniu Nistor și Iulian Boldea, Editura Ardealul, Târgu Mureș, 2004; Antologija sucasnoji rumuns’koji poeziji/ Antologia poeziei românești contemporane, antologie și traduceri în limba ucraineană de Ștefan Tcaciuc, Editura Mustang, București, 2005, 2 vol.). Inclus în volumul Punte între sentimente (Antologie de poezie irakiano-română, Editura Proema, Baia Mare, 2012) și în volumul Confluenţe poetice (Antologie de poezie kuweitiano-română, Editura Proema, Baia Mare, 2013). I-au fost traduse poeme în limbile sârbă, ucraineană, engleză, arabă, maghiară și belarusă. Distins cu premii naţionale și internaționale pentru poezie și publicistică: Premiul revistei „Tribuna”, 1986; Premiul pentru poezie „Carpatica”, Ujgorod, 2008; Premiul pentru poezie la Lviv – Ucraina, 2010; Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj, 2012; Marele Premiu pentru Literatură și Titlul „Scriitorul anului” 2014, acordate de municipiul Baia Mare. Despre cărţile sale au scris: Laurenţiu Ulici, Radu G. Ţeposu, Ioan Holban, Nicolae Breban, Gheorghe Grigurcu, Răzvan Voncu, Adam Puslojić, Theodor Damian, M.N. Rusu, Valentin Hossu-Longin, Ioan Moldovan, Dan-Silviu Boerescu, Victor Cubleșan, Nicolae Prelipceanu, Adriana Cean, Adrian Alui Gheorghe, Echim Vancea, Vasile Dragoș, Augustin Cozmuţa, Ion M. Mihai, Gheorghe Glodeanu.