După cum se cunoaște, în perioada comunistă, nu s-a permis – oficial – să se vorbească despre exil sau să se scrie despre cărțile ori activitatea scriitorilor plecați din țară. Chiar și numele lor erau interzise.

Dacă nu li s-ar reedita azi operele, dacă nu am scrie despre acestea, ar însemna să participăm, cu bună știință, la ceea ce Virgil Ierunca numise „pedagogia uitării” și chiar „voița de clasă a uitării”.

De aceea, această carte (a doua în colecția „Cărțile exilului”) îl (re)aduce în atenție pe unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai exilului, scriitorul Virgil Ierunca, perceput însă de marele public mai ales ca jurnalist, ca „vocea” de la Europa Liberă.

„Ești un mare scriitor”, îi scrisese Mircea Eliade lui Ierunca după lectura unor fragmente din Jurnalul acestuia.

Urmând aprecierea aprecierea lui Eliade, ne-am propus în volumul de față ca, pe lângă (re)actualizarea unor date asupra vieții și activității lui Virgil Ierunca, în contextul istoric și social de după 1944, să atragem atenția (și) asupra valorii literare a scrisului său.

Mihaela Albu, Dan Anghelescu