Destinat să devină unul dintre cele mai bune volume de povestiri ale anilor 2000, Pastoralia l-a ridicat pe George Saunders la rangul de „maestru care distilează haosul vremurilor pe care le trăim în ficțiune“ (Salon). Cele şase povestiri din Pastoralia afirmă un mare talent exploziv şi resurse de imaginaţie care nu par în pericol să se epuizeze vreodată.

„Criticii susțin că în prozele din Pastoralia găsești adieri din Vonnegut, din Pynchon și din David Foster Wallace. Așa o fi, sau poate nu. Cert este că America din povestirile lui Saunders pare un parc de distracții unde lucrurile scapă de sub control. Goticul și absurdul își dau mâna, pasajele fruste alternează cu reveriile, naturalismul bea bruderșaft cu drama existențială. Saunders e un cronicar al picajului, un martor la subteranele prin care se pierde omul, un arhivar al experiențelor amare, un sceptic camuflat în spatele hohotului.“ — RADU PARASCHIVESCU

„O Americă înfricoşătoare“, i-a spus Edward Behr. „O Americă distopic-absurdă“, ripostează George Saunders prin acest volum de povestiri concepute parcă în temeiul unui worst case scenario. Populată de angajaţi puşi să accepte umilinţe, de guru fabricaţi din nimic şi gata să fructifice inocenţa semenilor sau de mătuşi revenite din cavou pentru a impune reţete ale succesului în carieră, lumea lui Saunders e deraiată şi pendulează între grotesc şi patetic. Personajele din Pastoralia par intrate într-o moară a destinului care le macină fără milă şi se pregăteşte să le transforme în pulbere. Şi totuşi, cititorul simte prea puţină compasiune şi solidaritate. Prin faţa lui defilează oameni vulnerabili, victime ale propriilor temeri şi obsesii, carcase despuiate de onoare şi vigoare. Şi când colo, în loc să te umple mila, te apucă râsul. George Saunders e un fachir al sardonicului şi al turismului prin regiunile stranii ale fiinţei umane. Lumea lui este cât se poate de originală și, în același timp, incredibil de familiară.