„ Se repetă în versurile lui C.W.Schenk, pe lângă tema cuvântului ( suferința cuvântului în necuvânt ), tema identității sub forma unei fantasme care sugerează o naștere obscură. (...) Poemele au o deosebită profunditate! ” ( Eugen Simion)

„ În fierberea aceasta nebună a discursului liric înfloresc viziuni memorabile de o rară frumusețe pregnantă!” ( Ovid. S. Crohmălniceanu)

„ (...) poezia reprezintă, în economia existențială a lui C.W. Schenk, o „salvare” prin cuvânt, o «mântuire» prin livresc sau prin exercițiul concret al conceperii poeziei. Cuvântul – stă scris în straturile profunde ale acestei prezumții – «purifică», ridică ființa profană deasupra contingentului alienant, a zbaterii terestre. Complementar, cuvântul este conceput ca spațiu de autenticitate, de esențializare, cu rol de asemenea izbăvitor, cu singura deosebire că ecuația academicianului Eugen Simion poate fi prelungită într-o direcție incitantă: dacă trilingvismul «babilonic», inițial al poetului echivalează cu o «pierdere de sine» în lumea cuvintelor (căci altfel nu s-ar justifica exigența «căutării cuvântului adevărat»), înseamnă că existența poetului se consumă în perimetrul de relativitate ludică a unei vieți aflate dincoace de revelație.” ( Ștefan Borbély)