Teoria generala a cailor de execuțiune (publicata in anul 1942) este o lucrare de maturitate a lui Eugen Herovanu. Profesorul iși incheiase cariera academica la catedra, in anul 1939, dupa ce fusese 10 ani profesor de procedura civila la Facultatea de Drept din București și tot atația la cea din Iași. Așa cum marturisește in prefața datata 15 aprilie 1942, studiile care alcatuiesc lucrarea au drept punct de pornire prelegerile susținute in cadrul programului de doctorat la Facultatea de Drept din București, la materia Procedurii civile aprofundate. Profesorul iși marturisește insa de la bun inceput dorința de a da acestor studii o utilitate practica, indepartandu-le, prin metoda abordata și substanța celor prezentate, de funcția lor didactica inițiala.

Citind prefața scrisa de Profesor lucrarii sale, surprinde un pasaj, mai degraba filosofic decat juridic: „Caci adevarurile au viața lor. Ele traiesc, circula, se dezvolta, decad și mor, ca niște adevarate organisme vii. Trebuie sa ne revizuim din cand in cand ideile și convingerile. Suntem chiar datori sa o facem. In domeniul celor spirituale, progresul nu e posibil, fara dorința de a-l realiza și fara eforturi pe care o asemenea nobila dorința il implica” .

In anul 1942, Profesorul Herovanu vorbea despre adevaruri, un plural pe care astazi poate il privim ca firesc, cu mintea cititorului pe pagini de internet și cu abilitatea cautatorului pe Google. In epoca, folosirea lui era insa cel puțin atipica, daca nu chiar curajoasa, mai ales pentru un profesor de drept. Conștient de efemeritatea oricarui concept și a oricarei interpretari, la fel ca viața unui om, Herovanu se refera la adevar ca la o ființa vie, care iși urmeaza cursul existențial și trece prin diverse ipostaze. Privit din exterior, el se comporta ca un personaj care iși cauta locul intr-o narațiune mai complexa. Vazut din interior, se zbate ca un pustnic ce iși traiește, zi de zi, credința, indoindu-se de ea.

Teoria execuțiunii silite nu e un manual sau un curs de drept. E, mai curand, o meditație, pe marginea a trei subiecte pe care Profesorul Herovanu le-a abordat cu rigoare științifica și indrazneala intelectuala: natura jurisdicționala a executarii silite, masurile asiguratorii și noțiunea de instanța (privita nu neaparat ca organ, cat ca proces) și cea de executare. Caracterizate de chiar autor ca eseuri, aceste „incercari” sunt cele trei puncte care alcatuiesc, in viziunea autorului, planul teoriei generale a executarii silite. Ele ar fi trebuit sa fie urmate de altele, care, din pacate și din cunoștințele noastre, nu au mai vazut lumina tiparului: contractul judiciar de executare și ordonanța de adjudecare. Preocuparea constanta a lucrarii este aceea de a analiza, la nivel teoretic, executarea silita in raport cu acțiunea civila, cu instanța și procesul civil și de a observa consecințele concrete ale acestei analize. Herovanu nu este un pozitivist; apeleaza la texte doar pentru a demonstra teoriile pe care le extrage din doctrina și iși construiește intreaga demonstrație bazandu-se pe concepte.