Lucrarea „Tratat teoretic și practic de procedură civilă” reprezintă un episod marcant în opera juridică a profesorului Eugen Herovanu. Este o explicare a sensului, importanței și aplicării consecvente a formei și formalismului în dreptul privat. Pentru timpurile acelea, în care, așa cum arată autorul, analiza formei nu reprezenta o preocupare principală în cercetarea dreptului, conceptualizarea formalismului procedural a constituit trecerea de la nivelul de simplă practică judiciară, bazată pe abilitatea și imaginația juristului, dobândită prin deprinderea empirică a „jocului” formelor și termenelor, la descoperirea sensului real al formelor în drept, respectiv protejarea drepturilor subiective, prin crearea unui cadru predictibil și echitabil pentru rezolvarea disputelor. Rigoarea procedurală, prezentată în opera profesorului, nu reprezintă o simplă piedică în calea analizării unei cereri, ci devine garanția siguranței circuitului civil, prin aceea că disputele nu pot trena la nesfârșit, societatea având nevoie de siguranța drepturilor aflate la adăpost de situații litigioase în curs. Tot așa, „forma” unui act nu reprezintă o simplă capcană în care cade justițiabilul neatent sau neștiutor, ci un mijloc eficient pentru evitarea șicanei, arbitrarului în judecată sau a trenării soluționării pricinii. Tratatul își propune și realizează „îmblânzirea” formelor, prin explicarea, adesea cu argumente istorice sau chiar sociologice, a necesității existenței rigorilor procedurale și a unificării acestora într-un sistem care are legătură cu dreptul material, pe care, de altfel, îl și servește. În acest fel, procedura civilă își dezvăluie caracteristica de știință a dreptului. Acest drum a fost continuat de alți mari proceduriști, precum Ilie Stoenescu, Savelly Zilberstein, Viorel Mihai Ciobanu, care au pus accentul pe interpretarea dogmatică a formelor, iar nu pe speculația impusă de particularitățile de caz.

Din păcate, ca atâtea opere valoroase, tratatul de procedură civilă a rămas nefinalizat, cuprinzând numai partea generală, deși, în mai multe rânduri, autorul se referă la abordarea anumitor aspecte în partea privind hotărârea judecătorească ori căile de atac.