Cartea "Iisus Hristos, iubirea trădată" este scrisă de un teolog universitar, specialist în telogie dogmatică. De aceea, ea este bine întemeiată şi argumentată teologic. Dar ea nu se adresează numai teologilor sau intelectualilor specializaţi ci tuturor intelectualilor, în sensul cel mai larg.

Cititorul va putea observa că, în acest înţeles cartea este scrisă in limbaj simplu, limpede şi accesibil pentru toată lumea.

Această carte cuprinde 3 volume: vol. I expune un tablou foarte sever şi critic al înstrăinării celor care se numesc credincioşi dar îl trădează, într-o infinitate de forme, pe Iisus Hristos.

Vol. II este o argumentare sistematică, dar limpede şi accesibilă, a dumnezeirii lui Iisus Hristos. Ea arată că Iisus din Nazaret, pe care cei mai mulţi îl neagă sau îl evită este Dumnezeu şi chiar singurul Dumnezeu adevărat. Acest volum este în curs de redactare.

Vol. III arată că acest Dumnezeu uitat sau evitat este de fapt singurul prieten apropiat şi fidel fiecărui om.

În volumul I am afirmat că Iisus Hristos este Dumnezeu. Am afirmat, dar nu am argumentat; de aceea, vrem să prezentăm aici probele Divinității Lui. A vorbi despre iubirea şi autenticitatea lui Iisus Hristos înseamnă a mărturisi Dumnezeirea Lui ca Fiu al lui Dumnezeu sau Dumnezeu întrupat, căci El este singurul întemeietor de religie care, om fiind, a pretins că este Dumnezeu. De aceea, înțelegerea Dumnezeirii Lui cere, în primul rând, înțelegerea întrupării lui Dumnezeu.

Toate religiile învață pe credincioșii lor că Dumnezeu i-a creat pe oameni, este apropiat și le poartă de grijă, dar în toate Dumnezeu rămâne străin ființial omului.

Chiar dacă este „iubitor”, în religiile ne-creștine El este iubirea-de-departe; trebuie înțeles că depărtarea iubirii nu este geografică, iar apropierea ei este numai intimitatea ființială, și nu morală. Totdeauna omul a sperat în apropierea lui Dumnezeu, dar niciodată n-a visat la întruparea Lui, adică la înomenirea definitivă a lui Dumnezeu. Ideea întrupării este o noutate absolută și insuportabilă. Sf. Ioan Damaschinul spune că ea este „singurul lucru nou sub soare” („Dogmatica”,
III,1); de fapt, ea este mai mult: singura noutate în existență, pentru că este noutate chiar în Dumnezeu.

Ea nu înseamnă numai un chip temporar al lui Dumnezeu, sălășluit provizoriu într-un om din Nazaret, ci asumarea ființială și definitivă a omenității de către Dumnezeu. Întruparea lui Dumnezeu în Iisus Hristos nu înseamnă că recunoaștem într-un om pe Dumnezeu (ca la buddhiști pe Boddhisatva), ci că recunoaștem pe Dumnezeu ca om. Omul Iisus nu este un avatar al lui Dumnezeu ci Dumnezeu însuși ca Persoană specială, unică în două firi, divină și umană, pentru că iubirea lui Dumnezeu pentru om nu este într-un timp și pentru un timp, ci din veci și pentru veci. Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, omul există din veșnicie și pentru veșnicie.