Eseul lui Adrian Buzdugan ne propune holograma unui Cioran așa cum ni-l etalează plaja comentariilor operei sale din ultimele decenii. Un Cioran devenit de mult timp un „caz” profitabil pentru demolatorii de statui, un „vinovat convenabil”, hărțuit de exegeți a căror minima moralia este patima comentariului tezist și tendențios, nu rareori resentimentar, alături de puțini exegeți onești sau de martori oculari, cei din urmă interesați mai degrabă să-și exhibe meritul de a fi fost cândva lângă un Guru providențial.

E simulat un proces din care nu lipsește nici depoziția eseistului și, implicit, nici hotărârea sa definitivă: Cioran rămîne un gânditor istoric important pentru Franța și România; n-a fost legionar, chiar dacă, în tinerețe, a suferit rătăciri temporale. Spune eseistul: „Oricât ar evita atât de încrâncenaţii acuzatori ai lui Cioran, rămâne o întrebare nepusă, care le zădărniceşte orice construcţie părtinitoare: De ce nu a fost Cioran legionar cu acte în regulă?”.

Ion Dur