Cel ce parcurge paginile care urmeaza nu va afla in ele o istorie savanta a „poporului frances" si, inca si mai putin, una exhaustiva. Este, dimpotriva, o istorie extrem de concisa, cronologica si — stilistic — accesibila, care reda momentele si fenomenele considerate de istoric semnificative pentru emergenta si dezvoltarea a ceea ce numim astazi — cu un termen destul de discutabil — psihologia unui popor („element sufletesc", in termenii lui Iorga). Nu evolutia Frantei din punct de vedere teritorial si politic il intereseaza aici pe autor, desi el nu ocoleste evenimentele capitale ale acestei istorii. Preocuparea sa de capatai este de a deslusi nasterea individualitatii, a „caracterului distinctiv" al poporului (natiunii) franceze (termeni intersanjabili in vocabularul istoricului), pe scurt, sa arate cum au devenit francezii un popor „eroic" si, prin aceasta, un model demn de urmat. Regasim aici ecoul unei conceptii istorice expusa de savantul roman in mai multe din studiile si cartile publicate inainte si dupa aceasta data, potrivit careia, in cercetarea trecutului, nu cunostintele (adica informatiile) — fara indoiala, necesare — sint cele care trebuie sa primeze, ci „ceea ce se desface din aceste cunostinte, adica „elementul sufletesc", „elementul moral", definitoriu pentru istoria deosebitelor popoare care au avut un rost pe lume". Pentru Iorga, trecutul unui popor nu era rezultanta inlantuirii intamplatoare a unor evenimente si factori aparuti intr-o conjunctura de moment. Dimpotriva, acesta era creditat cu o coerenta — cum am spune astazi — organica, data de ceea ce fiecare epoca, fiecare generatie transmitea celorlalte in materie de traditii, obiceiuri, fel de a fi etc., creatoare, laolalta, a unui „specific" moral, definitoriu pentru un popor sau o natiune. Iorga merge chiar mai departe, considerand, in conformitate cu optica antropologica a timpului sau (care se aplica si studierii comunitatilor etnice), ca individualitatea unei natiuni decurge si dintr-o ereditate biologica (trasaturi fizice, „sange" etc.), capabila sa lege intre ele diversele ipostaze istorice ale unei comunitati.

Alexandru-Florin PLATON

Cum s-a ajuns, insa, de la ideile revolutionare, de la taierea capului lui Ludovic al XVI-lea, de la acea ticalasie incapabila de a primi un nume, care a fost moartea Mariei Antoaneta si a fruntasilor intelectuali si sociali ai societatii francese, la abdicarea acestei societati turbate in manile lui Napoleon ? Cum se face ca, patru ani de la inchiderea sedintelor Conventiei cu un optimism admirabil, cu siguranta de a fi salvat Franta, de a fi intemeiat Republica pentru toate timpurile, cu siguranta ca niciodata hidra regalitatii nu va invia, ca emigrantii vor muri prin colturi din Germania si Rusia, unde se refugiasera, o regalitate cu coroana imperiala incepe, in profitul unui genial aventurier ?

N. IORGA