Simt că tot aerul din cameră începe să se încălzească şi că respiraţia mea este din ce în ce mai greu de menţinut. Parcă însuşi sufletul îmi iese din corp şi mi se aşază pe piept, indicându-mi să
privesc spre marginea patului unde îmi întind picioarele. În momentul în care mi-am aţintit ochii în jos, am văzut cum între cele două labe ale picioarelor se afl ă o siluetă.

Îmi bag capul sub cearşaful cu care mă acopăr de obicei în nopţile de vară şi simt cum pe tălpile picioarelor îmi trece ceva ascuţit ca o lamă de ras, exact precum cea a tatei pe care o ţine într-o cutie
deasupra bufetului din bucătărie. Simt cum cineva îşi trece unghiile ascuţite pe tălpile mele şi în momentul ăsta nu pot să fac nimic, nu mă pot mişca. Nu pot nici măcar să strig după ajutor. Cu ce folos, tata doarme…

În momentul ăsta realizez faptul că nu este cu adevărat îngerul meu păzitor, el este captiv lumii onirice şi că tot timpul am trăit cu o siguranţă falsă. El nu este îngerul meu păzitor. Dacă era, în momentul ăsta mă lua în braţe şi alunga bestia care îmi fură şi cea mai mică fărâmă de nevinovăţie din sufl et. ÎN MOMENTUL ACESTA S-AR TREZI! Totul s-ar termina, dar nu o face. Îmi scot capul de sub cearşaf şi încerc să dau ochii cu monstrul care mă veghează cine ştie de câte nopţi. Îmi îndrept privirea spre labele picioarelor şi simt cum obrajii îmi iau foc, îmi curge transpiraţia de
pe frunte spre gât şi simt cum mă arde. Respiraţia îmi încetineşte, iar urechile îmi captează în acest moment orice sunet se afl ă în încăpere. Îmi pun mâinile la ochi
şi încep să îmi frec pleoapele ca aceştia să se obişnuiască şi cu întunericul camerei. Acesta este momentul în care îmi înfrunt monstrul şi măcar în această clipă ştiu cu ce am de-a face. În acel moment văd cum o mână mă înşfacă de mijlocul trupului şi mă trage spre ea.