Lucrarea de față se bazează pe poziții conexe cu privire la studiul Europei de Est și Americii Latine ca regiuni interdependente – nu ca obiecte ale studiilor regionale (area studies), ce au drept obiectiv modernizarea după tipar occidental, și nici ca aglomerări de state naționale cu caracteristici culturale comune. Ambele regiuni au deținut poziții economice periferice în cadrul sistemului mondial modern în cea mai mare parte a istoriei lor și au trecut, integral sau parțial, la statutul de semiperiferie (care permite un anumit control economic și politic asupra altor părți ale sistemului) în diferite momente și din diferite motive. Aceste asemănări structurale în termeni politici și economici au determinat dezbateri foarte fructuoase și extrem de similare atât în contextul est-european, cât și latinoamerican cu privire la dezvoltare, dependență și schimbări sociale, care nu sunt discutate aproape niciodată împreună, deși ar trebui să fie. S-ar putea spune că, în ciuda diferențelor de netăgăduit în plan economic, politic, demografic și social, în cea mai mar parte a istoriei lor ambele regiuni au servit ca laboratoare ale proceselor de dezvoltare și, în general, ca laboratoare ale modernității la nivelul capitalismului global, atât în termeni teoretici, cât și empirici.
Prin urmare, studiile din volumul de față concep atât realitățile periferice, coloniale, cât și pe cele neo- sau postcoloniale din ultimii 500 de ani, ca parte a laturii întunecate a modernității și ca experiențe istorice ale căror conexiuni pot ilumina petele oarbe ale teoriilor modernității occidentale. În felul acesta, ele constituie un „acasă” intelectual nebănuit de mine cu ani în urmă, dar care – pentru toți cei interesați de numitori comuni improbabili, interdependențe transregionale și istorii globale ce, în necunoștință de cauză, riscă să se repete – e mai mult decât primitor.