Cand atitudinile devin norma. Curatorul contemporan si arta institutionala
- Carte în stoc
- Livrare estimativă în 2 zile
Să spunem lucrurilor pe nume: curatorul nu doar că poate astăzi să influențeze operele de artă în cele mai diverse feluri, dar, atunci cînd ele fac parte din expoziția sa, le poate redefini în contextul propriei sale narațiuni și le poate chiar pune în umbră. Medierea lui este, prin urmare, departe de a fi inocentă; ea influențează radical ideile noastre despre artă, cu atît mai mult cu cît ne lasă cu impresia că am fost expuși direct și exclusiv la artă, iar noi ne abandonăm medierii lui de obicei fără nicio urmă de ezitare. Cînd intrăm în contact cu producția curatorului, „locuită” în întregime de artă, nu ținem deloc seama că cel care ni se adresează are, pe de o parte, o gamă vastă de mijloace și canale prin care ne poate transmite mesajul său și, pe de altă parte, o responsabilitate față de cei care practic au comandat mesajul lui și îl plătesc pentru asta. Pentru a păstra caracterul integru al întregului construct, relația imediată a curatorului cu angajatorii și sponsorii săi, ca și orice conexiune cauzală direct între parțialitatea lor și conținutul curatorial, trebuie lăsată deoparte. Bănuiesc că dorința de a ține aceste asocieri și implicații cît mai deoparte și discret posibil este unul dintre motivele pentru care curatorul și activitatea curatorială – în paralel cu vizibilitatea în creștere atît a sa, cît și a expoziției sale – s-au mutat tot mult (și li s-a permis să se mute) înspre artă, mutare la care și curatorul a pus umărul. La acest nivel, curatorul nu mai este, la urma urmei, doar un teoretician al artei; expozițiile sale sînt create din propriile sale impulsuri artistice și porniri lăuntrice, chiar din crize personale profunde, din dedicația sa față de anumite crezuri politice etc. Astăzi oamenii vorbesc despre expoziții ca despre opera de artă, făcînd referire la talentul curatorului, acel „ceva special” și înzestrările sale mistice similare; i se atribuie calități și valori artistice de tipul imaginație, autenticitate, sinceritate personală, autonomie, dedicație față de un ideal, joc, improvizație, „o atigere magică” etc.