Deși vedem în ultima vreme tați care plimbă căruciorul sau care nu se jenează să schimbe scutecele bebelușului, rolul patern este confundat, în continuare, cu cel al ”părintelui de duminică” – tatăl își vede mai departe de jobul său și de hobbyurile sale și, uneori, își răsfață, la final de săptămână, copilul cu niște cadouri menite să-i suplinească lipsa. Însă, chiar dacă prima legătură a unui copil nou-venit pe lume este cea avută cu figura maternă, tatăl este un motor de dezvoltare la fel de important în primii ani de viață. Plecând de la cercetările de ultimă oră din psihologia dezvoltării, dar și de la o bogată cazuistică, cartea arată că mama este ”portul” care oferă protecție și adăpost în fața furtunilor vieții, pe când tatăl asigură explorarea în largul mării, curiozitatea și dorința de a influența mersul lucrurilor. Prezența tatălui este, deci, absolut necesară pentru a aduce copilului bucuria descoperirii și autonomia de care are nevoie în primii ani de viață. Concret, tatăl va trebui să fie dispus să se joace mai des cu cel mic, să se lase în voia planurilor sale și să-l încurajeze să ia decizii în mod autonom. La rândul ei, mama este sfătuită să aibă mai multă încredere în intuiția și strategiile tatălui, chiar dacă lucrurile se vor desfășura altfel decât s-ar aștepta ea. Doar așa cei doi părinți vor putea rezolva într-un mod echilibrat problemele micii copilării – de la cele referitoare la somn și hărnire, până la dificultățile privind impunerea unor limite sau rezolvarea unor conflicte.

Josephine Schwarz-Gerö este specialistă în psihosomatica sugarilor și lucrează, în calitate de medic neonatolog, la Clinica de Copii Glanzing din Viena. De asemenea, predă la Universitatea din Viena un curs despre tulburările de alimentație în copilăria mică.