Astfel, la experienţa noastră se adauge experienţa lor. Pe cea dintăi n-o vedem aşa de bine şi nu voim s-o vedem aşa de bucuros in părţile ei triste, care cer o urgentă îndreptare. Nu îndrăznim a fi destul de severi cu noi înşine. Firea poporului nostru, ca şi o educaţie care ne deprinde a privi cu consideraţie numai spre Apus, fac însă ca noi să fim gata a observa, cu pătrunzătorii noştri ochi critici, răul, periculosul, ridicolul, ce se intâmpină în viaţa contemporană a unor vecini mai slabi încă decât noi. Măcar din studiul vieţii lor, de ieri şi de astăzi, să ne deprindem a despreţui forma fără fond, zbuciumul pasiunii despreţuitoare a interesului public, clicele personale gata a jertfi ţara, lipsa de continuitate prin capricii şi antagonisme de partid.

În general, principiul de naţionalitate juca un rol foarte scăzut în combinaţiile deosebitelor conferinţe: ele dădeau numai resultate de mecanică proporţională. Diplomaţia locală rămânea pentru ca, prin jocurile ei de rivalitate, să conrupă de la început o viaţă politică neapărat încă nesigură.

În a doua fasă şi tot din tendinţa de a pune frâu Rusiei pornite către anexarea Imperiului Otoman, se ţinu seamă cu plăcere de o relativă întărire a Turciei, prin noua ordine europeană, de superficiale semne de progres, de aparenţele unor reforme pornite din bunăvoinţa patriotică a unora şi din vicienia asiatică a altora, tocmai pentru a da impresia lucrurilor pe care le ştiau dorite de apuseni, şi se luă hotărârea de a opri inaintarea moscovită, nu prin state naţionale, prea slabe poate, pentru o asemenea misiune, mai ales când erau sistematic slăbite, ci prin Turcia însăşi, refăcută, restaurată, spoită în colori constituţionale, onorată cu un loc în „areopagul european". Pentru aceasta se aruncară în urmă statele creştine, luându-li pieziş din drepturi seculare, din privilegii recente, din situaţii de fapt câştigate cu muncă şi jertfe. E opera tratatului din Paris.

N. Iorga