Pret de lista: | 1500 |
Preț: | 1092 |
Reducere: | 408 lei (27%) |
Cod produs: | 393062 |
Autor(i): | Fang Fang |
Traducator(i): | Cosmin Nedelcu |
Editura: | Editura Polirom |
Anul aparitiei: | 2020 |
Nr. pagini: | 376 pagini |
Tip coperta: | necartonata |
ISBN: | 9789734682621 |
Categorii: | Fictiune, Jurnale / Corespondenta, Biografii / Memorialistica, Carti |
Cu o postfață de Michael Berry
Cele șaizeci de însemnări zilnice care compun jurnalul lui Fang Fang alcătuiesc un raport detaliat despre evoluția epidemiei de coronavirus din Wuhan, începînd din ziua apariției primului caz, pînă la momentul ridicării carantinei instaurate în oraș. Confuzia locuitorilor, deprimarea, suferința, frica, durerea sufletească a numeroaselor familii care i-au pierdut pe cei dragi, lupta îndîrjită cu boala și sacrificiile locuitorilor supuși unor restricții severe vreme îndelungată, toate aceste aspecte își găsesc locul în consemnările, uneori polemice, pe care autoarea le postează zi de zi pe internet, în pofida unei cenzuri acerbe ce ar fi dorit ca textele lui Fang Fang să nu ajungă la sutele de milioane de cititori. Totodată, jurnalul reprezintă o critică aspră adresată autorităților care au amînat nepermis de mult luarea unor măsuri ferme, au ascuns adevărul și au dezinformat populația sau au acționat greșit, din nepricepere ori din rațiuni politice meschine, provocînd astfel o adevărată tragedie pentru cei peste nouă milioane de locuitori din Wuhan. În felul acesta, jurnalul reprezintă și un apel la responsabilitate și altruism, fără de care nenorocirile de genul celor de la Wuhan – ce au afectat ulterior întreg mapamondul – se pot repeta oricînd.
„Cei plecați dintre noi sînt departe, dar cei vii trebuie să-și vadă în continuare de drum. Sper măcar să putem ține minte.” (Fang Fang)
„Wuhan. Jurnal dintr-un oraș în carantină este o cronică fascinantă și adesea pătimașă a unui oraș chinez în toiul unei pandemii.” (Deutsche Welle)
„Jurnalul lui Fang Fang rămîne semnificativ ca documentare a banalului, tragicului și absurdului în cele 76 de zile de carantină a Wuhanului.” (National Public Radio)
„Cartea lui Fang Fang rămîne o scurtă privire către un viitor dezolant.” (The New Yorker)
„Wuhan. Jurnal dintr-un oraș în carantină nu se vrea a fi un buletin informativ, un studiu academic sau un text medical. Este relatarea personală a unui om obișnuit ce reacționează în timp real la niște împrejurări derutante, contradictorii și bulversante. E o carte emoționantă care farmecă prin spontaneitate și inteligență.” (South China Morning Post)
COMENZI:
⋅ Livrare si Plata ⋅Cum se comanda ⋅Contact |
PRODUSE:
⋅ Noutăți ⋅ Cărți ⋅ Cărți Pentru Copii ⋅ Carte Străină ⋅ Manuale Școlare ⋅ Jucării |