"nu vrea/cicatrice". Studii despre Paul Celan la implinirea a 100 de ani de la nasterea poetului
Pret de lista:
|
4495
|
Preț: |
4046 |
Reducere: |
449 lei (10%) |
- Carte în stoc
- Livrare estimativă în 2 zile
- Preț promoțional valabil în limita stocului. Vezi regulament promoție.
„Lectura unui poem de Paul Celan reprezintă o întreprindere dificilă, şi aceasta deoarece textul celanian se împotriveşte nu doar modelului tradiţional de ‘lirism’, ci şi celui promovat de ceea ce s-a numit «poezie modernă». În răspăr cu discursul liric construit pe formule descriptive şi/sau narative, Celan îşi dezgoleşte propriul discurs poetic de orice intenţie comunicativă, explicitabilă în limitele logicii printr-o ‘interpretare’ a unui sens presupus coerent, dar desfide concomitent şi lirismul «pur», desprins de subiect, întreţinut de entuziasmul exaltat şi îmbătat de efectele estetice ale jocurilor limbajului. Obscuritatea celaniană ar exprima, din contra, «un conţinut de adevăr» databil istoric şi social, înscris, cum observa Theodor W. Adorno, într-o memorie colectivă resuscitabilă prin spunerea individuală a poetului, doar că adevărul «suferinţei, care se sustrage atît experienţei, cît şi sublimării», nu se poate exprima în cuvinte, de unde şi imposibilitatea de a-l comunica nemijlocit. Poetul a resimţit tot mai mult o reticenţă funciară în a «numi» fărădelegea în aceleaşi coordonate sintactice şi semantice în care s-au formulat ordinele şi instrucţiunile spre săvîrşirea ei, altfel spus în acelaşi ductus comunicativ din care s-a hrănit şi «limba ucigaşilor». De aceea şi recursul său la un limbaj construit pe o irealitate de necuprins aflată la marginea realităţii palpabile, precum acea Niemandsrose crescută din «nimic», din nespus.” (Andrei Corbea)