Nimeni nu e dornic să asculte fericit povestea căderii tale, decît dacă e de rău și el se simte mai bine, nici să participe la confesiunile pierderii de înălțime și ale rătăcirii bombastice cu supape onirice și disperări existențiale (de regulă, esența precedînd experiența), chiar dacă a fost călător pe același drum. În realitate, în coeficientul acceptat de excepții, păstrînd specificul nepotrivirilor și al declasării în diferite grade, este povestea fiecăruia dintre noi. Vă veți regăsi, probabil, în înlănțuirile de cuvinte care urmează. Iar dacă nu, poate merită să știți prin ce mocirle și-au tăvălit alții suferința.

……….

Există o Românie pe care hienele n-o pot sfîrteca, nici degrada. O Românie celestă. Am văzut-o, am scris despre ea, am convingerea c-o vom străbate cîndva, chiar dacă pentru o perioadă scurtă, în trecerea noastră cu trenul spre Infern. În fond, fiecare va trece prin acea patrie pe care a slujit-o, cu întunericul și lumina lui. Vom fi aruncați în patria comunistă, cu crime tîrîte cu duba la miezul nopții, cu frig intrat în oase prin decret prezidențial, cu celule populate de turnători uneltind arestări, cu cozi interminabile la praf de telemea și gheare de pui, sau în România bucolică a tradiției nepervertite, a Bucureștiului cu aer de mahala pariziană și revelioane în blănuri la Predeal. Este, practic, alegerea noastră. O alegere pregătită din timpul vieții. Să nu spuneți că n-ați fost preveniți.

Liviu Cangeopol