Principiul fundamental al existenţei, asumat încă din antichitate, este permanenta mişcare într-o permanentă prefacere. Pornind de la asemenea ipoteze intuitive se pot analiza elementele constitutive şi manifestările tuturor stărilor de existenţă. Câte sunt cunoscute sau presupus cunoscute. Dacă numim forme de viaţă toate stările dinamice interne ale realităţii, atunci putem afirma că în univers există doar viaţă. Universul este viu. Mişcarea internă este o condiţie absolută a existenţei. Toate stările realităţii sunt înzestrate, sau, mai bine zis, au la bază principiul mişcării. Ar trebui să acceptăm însă că toate formele de mişcare exprimă o forţă vitală în stadii diferite, ciclic evolutive şi involutive, fără trecere printr-un ipotetic punct mort.
Cea mai importantă caracteristică a realităţii existenţiale este mişcarea informaţiei, ca element constitutiv şi primordial, pătruns de comunicare, sau chiar exprimat prin comunicare. Comunicarea este procesul cel mai complex, expresia tensiunilor interne fundamentale care se desfăşoară în univers. Comunicarea trebuie tratată ca singurul fenomen al realităşii care integrează intrinsec cauza şi efectul. Logica umană desparte cauza de efect, în timp ce existenţa universală le întrepătrunde. Sincretismul universal, sincretismul conştientizat, ar putea da alte dimensiuni existenţei. Pe treptele viului comunicarea exprimă nivelul de dezvoltare celulară şi holistică iar în sferele numite anorganice, acceptând clasificările utilizate, comunicarea este legată de gradul de organizare al materiei, de dinamica internă şi interactivă a particulelor şi a structurilor. Stadiile mişcării sunt stadii ale comunicării. Spectacolul lumii este integral comunicaţional.