Iacob Altman este un adevărat descoperitor! El descoperă o categorie economică nouă, un factor original, Invertonul, termen care îi aparţine şi pe care-l explică într-o secţiune a cărţii!
Aceasta este o carte generoasă, o carte scrisă nu atât din prea plinul debordând al cunoştinţelor ştiinţifice, economice, cât mai ales din dragoste pentru oameni!
Iacob Altman, cu această carte, îşi depăşeşte condiţia! El nu mai este doar un profesor, un economist, ci începe să devină un Gânditor, care vede lucruri pe care, noi, cei din jurul lui, poate nici nu le bănuim! Poate, în cazul cel mai fericit, le intuim!
Este o carte care te obligă să te gândeşti la viaţa ta, ca om vieţuitor pe pământ, la lumea ta, la vieţile celor din jurul tău, la Dumnezeu, la Ştiinţă, la Societate, la Politică, la Dreptate şi Nedreptate.
Iar după ce te gândeşti, priveşti în jurul tău şi începi să vezi!
Dr. Dan Marius DRĂGAN