Captiv insa al unor influente straine si, inainte de a-si fi limpezit personalitatea, Duiliu Zamfirescu a fost intampinat apoi de pana incisiva a lui C. Dobrogeanu-Gherea care, presimtind intr-insul un temperament si o ideologie diferite de ale lui si un artist mai fin decat scriitorii din scoala Contimporanului sau, era firesc sa incerce sa-l doboare cat se putea inca. In spiritele multora o umbra de nesiguranta s-a ridicat, asadar, peste cele dintai lucrari, de altfel sovaitoare, ale „pesimistului de la Soleni“. Duiliu Zamfirescu si-a continuat totusi activitatea mai departe, adaugand opera langa opera, dar inabusit, fara rasunet, deoarece si miscarea de la Samanatorul a trecut peste dansul fara crutare, ca si peste d. I. Al. Bratescu-Voinesti sau D. Anghel.
Mai rafinat decat toti „samanatoristii“, mai complex, mai cult, fauritor mai discret al limbii, muncitor literar mai constient in dragostea lui pentru tot ce e romanesc, Duiliu Zamfirescu a fost totusi inlaturat din circulatia publica.

Eugen LOVINESCU