Cunoscuta scriitoare si cercetatoare australiana ne propune o noua carte cu continut istoric amplu si temeinic documentat, dar elaborata ca o relatare captivanta, accesibila unui public larg, interesat de cunoasterea adevarului ascuns zeci de ani in arhivele sovietice. Sheila Fitzpatrick s-a specializat in istoria moderna a Rusiei pe care a avut posibilitatea sa o cunoasca nu numai din documente, ci si direct, din perioada Razboiului Rece cand a petrecut mai multi ani in Uniunea Sovietica.

Subintitulata Anii periculosi din politica sovietica, cartea ne relateaza istoria echipei lui Stalin, unul dintre cei mai longevivi sefi de stat din secolul al XX-lea, aflat in fruntea celui mai mare imperiu totalitar din lume, echipa uimitoare si ea prin aceeasi longevitate, caci unii dintre membrii ei - Molotov, Mikoian, Vorosilov, Kaganovici, marii supravietuitori - au ramas alaturi de conducator in toti cei 25 de ani cat s-a aflat la carma Uniunii Sovietice si au trecut impreuna prin momente de oroare din istoria tarii. Viata lor politica s-a impletit strans cu cea sociala, familiile se cunosteau, locuiau uneori in acelasi apartament sau isi faceau vizite la vile, dar nu neaparat din prietenie, ci din dorinta si nevoia de a fi la curent cu toate detaliile din viata rivalilor.

Autoarea afirma direct sau indirect ca proiectele inumane precum colectivizarea fortata, marile epurari, campania de antisemitism din 1953 exemplificata prin asa-zisul complot al medicilor au pornit din initiativa lui Stalin si incearca sa vada care a fost aici rolul echipei, adica al Biroului Politic, caruia i se cerea intotdeauna sa voteze propunerile conducatorului. Este greu de gasit in istoria omenirii un alt grup de consilieri care sa fi ramas in preajma conducatorului statului atat de mult timp si atunci se pune intrebarea ce anume i-a tinut laolalta: loialitatea sau spaima pentru propria viata si viata celor dragi, caci acestia au fost adesea supusi unor persecutii cumplite, fara ca cei care chipurile detineau puterea in cadrul conducerii colective sa poata interveni. Constatand si exemplificand cu documente si fapte istorice dorinta membrilor echipei - sau a bandei cum este numita de alti cercetatori - de a ramane in preajma lui Stalin, unde se credea ca au putere, fara a avea in realitate alta putere decat sa i se supuna, sa-l aprobe si sa accepte sa se imbete alaturi de el in fiecare noapte, distrugandu-si sanatatea - autoarea este de parere ca putem vedea aici o monstruoasa putere difuza, exercitata de persoane invizibile impotriva tuturor, gata sa distruga tot, dar sa se si autodistruga. Stalin vorbeste mereu despre acei „ei“, care intocmesc dosare despre fiecare membru al nomenclaturii, nu cu un scop anume, ci pentru a putea recurge la el cand va fi cazul. Stalin ridica „neputincios“ din umeri, spunand ca „si despre el insusi au un ditamai dosarul“.

Tinut sub control prin frica, grupul celor din varf si membrii familiilor lor puteau fi arestati sau executati in orice moment, fara niciun alt motiv decat capriciul conducatorului. Si cu toate acestea, afirma autoarea - si aceasta este una dintre principalele contributii ale studiului ei prin care se deosebeste de alte lucrari similare - au constituit o adevarata echipa, de care Stalin avea nevoie, caci reprezenta instrumentul prin care isi exercita conducerea. Mai mult chiar, avea incredere in oamenii lui si (dupa ce ii „prelucrase“ bine, am adauga noi) le lasa tara pe mana in timpul unor vacante lungi care durau luni de zile, ceea ce face din ei o adevarata echipa, dar, asa cum afirma autoarea, o echipa in care viata era periculoasa, caci numai putini au supravietuit de la inceput pana la sfarsit.