O radiografie incisivă a puterii politice în comunismul românesc, descifrată prin reflectările sale textual-prozastice ante și post-comuniste, aceasta este în fond finalitatea demersului exegetic pe care doamna Ligia Duruș ni-l propune în lucrarea de față. Am spus radiografie, dar păstrându-ne în registrul de diagnoză a simptomatologiei politico-sociale a epocii trecute, am putea vorbi de o adevărată tomografie a puterii monolitice, privită cu minuție analitică, deopotrivă în anatomia și fiziologia sa constitutivă.

În fața repetatelor experimente sociale, literatura nu putea rămâne indiferentă, nici la noi, nici în altă parte, transfocând epic experiența socială și percepția imaginarului colectiv asupra stăpânilor și al exercițiului lor de putere. Astfel, puţine arii tematice au o reprezentare literară (ficţională, documentară sau memorialistică) mai proteică şi mai abundentă, puţine toposuri romaneşti sunt mai vii, mai relevante, mai anxios-provocatoare în literatura română de sub comunism sau din anii imediat următori prăbuşirii acestuia, decât morfemul ideatico-literar al puterii politice. Scriitorul român pare să fie obsedat de puterea instituţională şi de textualizarea ei ficţională, fie pentru a o legitima obedient (în cazul realismului socialist), fie pentru a-i decortica minuţios şi adesea sever, expunându-i nu o dată dizgraţios viscerele (precum în romanele psihologizante ori de analiză ale deceniilor șapte şi opt din secolul trecut), fie pentru a o exorciza (în romanele parabolice), fie pentru a o demoniza, în puţinele noastre antiutopii, mai mult sau mai puţin manifeste. Așa numitul ecosistem al puterii politice, cu o morfologie variabilă, ținând de etapele și personajele marcante ale comunismului românesc, este autopsiat analitic fără complezențe de către autoare.

Într-un cuvânt, Ligia Duruș realizează în cartea sa o cromatică foarte plastică a rictusului ori a grimaselor puterii discreţionare. Ea are meritul de a fi parcurs cu abnegație și competență, un consistent corpus textual și de a-i fi ordonat categorial și tipologic firele într-o exegeză care suntem convinși că nu va trece neobservată. (George Achim)