În 1891, George Coșbuc publica în Convorbiri literare traducerea, din germană, a piesei Sacontala. Trecuseră doar 12 ani de la descoperirea Europei a acestei capodopere, prin traducerea ei în engleză, realizată de Sir Williams Jones.

„Poezia dramatică și-a luat avânt deodată cu poezia lirică - notează George Coșbuc în Prefața la Antologia lirică, publicată în 1897. Calidasa e și cel dintâi și cel mai puternic poet dramatic al neamului indic. El a scris – sau cel puțin i se atribuie – vreo 17 drame idilice. Numai de două se știe însă cu siguranță că sunt ale lui: Sacontala și Vicrame-urvasi. Cea dintâi descrie iubirea regelui Dușanta și a fetei Sacontala. Drama aceasta e una dintre cele mai frumoase și mai reușite idile ale veacurilor. Când a fost tradusă întâi în limbile europene, toată lumea a rămas uimită de frumusețea acestei drame, iar poetul cel mai mare al germanilor, Goethe, a scris o epigramă în care susținea că el nu crede că există pe lume o scriere mai plină de poezie decât Sacontala.”

Despre interesul lui Coșbuc pentru literatura orientală, parcursul traducerilor am pomenit în Cuvântul înainte la Antologia sanscrită, publicată și ea anul acesta la editura Cununi de stele. Considerând Sacontala „una dintre cele mai frumoase și mai reușite idile ale veacurilor”, Coșbuc ne-o oferă „tradusă liber și în versuri moderne”. Edgar Papu notează în prefața Sacontalei apărute în 1959 la editura Tineretului: „Mai rar s-a văzut ca o singură operă să întrunească o atât de extinsă varietate de elemente, toate aduse la perfecțiune: strălucire exterioară a peisajului, gingășie a simțirilor, putere mistuitoare a pasiunilor, luptă sfâșietoare a conștiințelor, dăruire și sacrificiu, generozitate umană îndreptată către idealul dreptății sociale.” Astfel, „Sacontala apare ca o oglindă completă a societății, a instituțiilor și a ideilor din India antică. Ea poate rivaliza și cu cele mai celebre opere poetice europene în pătrunderea adâncă și exactă a sufletului omenesc. Subtilitatea cu care urmărește Calidasa procesul iubirii, paralelismul sentimentelor la cei doi parteneri, momentul îndrăgostirii, despărțirea, nostalgia, îngrijorarea, decepția, gelozia, demnitatea rănită, remușcările, regăsirea, alcătuiesc laolaltă un tablou neîntrecut de analiză a pasiunilor. (...) Alături de Romeo și Julieta a lui Shakespeare și de Cavalerul din Olmedo a lui Lope de Vega, Sacontala poate fi considerată în literatura universală cel mai frumos cântec de iubire scris în formă dramatică”.