Acesta nu este un roman, pentru ca povestea nu este. Se intampla lucruri care nu duc la un deznodamant. Sunt lucruri catastrofale, spuse insa cu mare sfiala. Intamplarile sunt ca trestia lui Pascal, frunze pe apa. Ele curg pana se umple Castelul de apa trairii, de spaimele, bucuriile si patimile ei. Cei care vor alege sa citeasca aceasta literatura – pentru ca literatura este, la urma urmei – de la sfarsit catre inceput, vor intelege ce vreau sa spun. Nu cautati poveste, nu cautati biografie, nu cautati istorie, nici iubire, nici jale in aceste pagini. Ele sunt doar atat: un turn urias pana la cer, care ne lasa fara cuvinte. La fel ca si tablourile, si ca tot ce iese din mana Margaretei Sterian.

Lidia VIANU