Această carte reunește o selecție din cele mai frumoase predici ținute de Mitropolitul Antonie în limba engleză. Unul dintre elementele care se regăsește, ca un fir roșu, în predicile autorului, indiferent de anul în care au fost ținute, este acel îndemn adresat celor din fața sa de „a mâna mai la adânc”, după cum îi îndeamnă Iisus pe viitorii Săi apostoli, de a nu se mulțumi cu o trăire superficială a credinței ortodoxe, ci de a căuta mereu înțelesul mai adânc, mai profund al fiecărei situații apărute în viața de creștin, care ne conduce spre o relație mai profundă cu Dumnezeu. Un alt element distinctiv al predicilor Mitropolitului Antonie este scurtimea lor. În general, Mitropolitul nu vorbea mult la predică. Cuvântările sale aveu, în medie, 10 minute, dar aceste 10 minute erau pline de învățătură, pline de profunzime, aveau capacitatea să producă în cel care le auzea o răscolire interioară care să-l miște spre o relație mai profundă cu Dumnezeu și cu semenii săi. Un aspect important întâlnit în predici este că Părintele Atonie îi conducea pe cei care ascultau spre contextul în care a fost rostită pericopa evanghelică ce se tâlcuia. Îi făcea să intre în pielea personajelor, să se identifice cu ele și, din acea ipostază, să poată înțelege și trăi mai bine învățăturile.
Nădăjduim că apariția acestui volum de predici ale Mitropolitului Antonie de Suroj va fi bine primit în rândul cititorilor noștri, preoți și mireni, și că va fi de un real folos în creșterea lor duhovnicească.