„După 30 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989, discuţia cu privire la justeţea şi eficacitatea politicii economice sub regimul comunist din România continuă atât în spaţiul public, cât şi în spaţiul privat. În această dezbatere sunt lansate mai multe sofisme şi argumente morale decât argumente ştiinţifice cantitative sau „cliometrice”, şi sunt vehiculate clişee aplicate non-discriminatoriu întregii epoci comuniste. La antipozi se află discursul nostalgic, apologetic (alimentat de problemele economicosociale ale României contemporane) şi retorica pasională a anti-totalitarismului. Pe de o parte, economia socialistă ar fi fost funcţională şi întreaga populaţie – sau cea mai mare parte a populaţiei, un maxim istoric – ar fi beneficiat de pe urma succesului acesteia. Pe de altă parte, lipsa de sustenabilitate a economiei socialiste şi politicile economice aberante ale regimului comunist ar fi condus la o distopie neo-sclavagistă. Adevărul este, evident, undeva la mijloc, iar această imprecizie – tulburată şi mai mult de partizanatul politic al emiţătorilor acestor naraţiuni istorice – va fi eliminată prin creşterea treptată a numărului şi calităţii cercetărilor de istorie economică şi socială.” (din „Introducere”)