Un alt set de documente, incluse in culegerea de faţa, mai puţin cunoscute sau chiar necunoscute, se referă la soarta polonezilor, capturaţi de sovietici în campania împotriva Poloniei. Ofiţerii polonezi au fost triaţi şi concentraţi în trei lagăre ale N.K.V.D.-ului: Koziolsk, Ostaşkov şi Starobelsk. Documentele demonstrează că Stalin s-a implicat personal în deciziile care vizau soarta polonezilor, că sovieticii au masacrat mii de persoane care aveau o atingere cât de mică cu statul polonez (ofiţeri de carieră, poliţişti, gardieni, funcţionari etc.; vezi doc. 57), că au colaborat cu autorităţile naziste în privinţa cedării acelor polonezi, inclusiv evrei, care erau originari din regiunile poloneze trecute sub control german (vezi doc. 59).

Mai multe documente prezintă date statistice referitoare la numărul prizonierilor de război polonezi închişi în lagărele N.K.V.D-ului. Semnificativ este documentul 69 - actul de condamnare a prizonierului S. S. Oleinik - singurul de acest fel. Ste-pan Oleinik a fost învinuit de comiterea crimei prevăzute de art. 58, p.13 al Codului penal al Federaţiei Ruse: în calitate de poliţist, S. Oleinik „a luptat activ împotriva mişcării revoluţionare". Conform legislaţiei sovietice, aceste activităţi erau calificate drept crime deosebit de grave, pasibile de pedeapsă capitală. Ceilalţi ofiţeri polonezi nu s-au învrednicit nici măcar de astfel de condamnări sumare - pur şi simplu, au fost împuşcaţi.

În culegere au fost incluse documente ce demonstrează realizarea, în perioada septembrie 1939 - iunie 1941, a trei „valuri" de deportări, la care au fost supuşi polonezii din regiunile de est ale Poloniei, trecute sub control sovietic, numite Bielorusia de Vest şi Ucraina de Vest.