În vasta bibliografie a operelor lui Keyserling , Analiza Spectrală a Europei ocupă un loc special prin marele ecou al edițiilor sale în principalele limbi europene, ea fiind, împreună cu Jurnalul de Călătorie al unui Filosof , cartea care a contribuit probabil cel mai mult la consolidarea reputației și formatului european al autorului ei.

Volumul de față reprezintă o nouă traducere, completată cu capitolul despre Portugalia, introdus în cea de a treia ediție germană din 1931, dar absent atât în prima traducere românească cât și în multe ediții străine.

Așadar, în Portugalia conviețuiesc unul lângă altul lucrurile cele mai diferite și opuse, care sunt, totuși, profund lăuntric, una. Zadarnic am căuta un tip fizic unitar al poporului; aici figurile de tip scandinav sunt exact la fel de autonome ca cele negroide. Tipurile originar-portugheze, „Lusitanii”, sunt astăzi doar un element printre altele. La fel de puțin există suflete unitare; fiecare adăpostește în el teză și antiteză în același timp. Așa încât Portughezul „prin excelență” este, pe de o parte, romanticul cel mai extravagant, pe de alta, pozitivistul cel mai lucid, poetul și totodată comerciantul par excellence . El e blând și, totodată, brutal, sălbatic și veninos, subtil și vulgar – lucru care se exprimă sub raport social în faptul că acest popor, plebeu în sine, îi scoate la lumină, ca fenomen de excepție, pe aristocrații cei mai fini ai lumii de azi – amabil și nemilos, plăcut și respingător. Dar, așa cum am spus, totalitatea și integralitatea potențială e și pentru Portughez forma originară. Așa că o legătură unitară leagă din interior lucrurile cele mai disparate. Aici își are originea singura și prima caracteristică valabilă pentru toți Portughezii tipici de azi: explozivitatea lor. Comprimat, tensionat și, totuși, fără contact interior, lucrurile cele mai opuse stau unul lângă altul ca într-un explozibil. Și o dezvoltare unitară e posibilă numai prin explozie, după cum nașterea Imperiului Portughez mondial poate fi cel mai bine comparată cu acoperirea cu schije de grenadă a unui spațiu întins: Vasco da Gama, Marco Polo și Magellan s-au lansat în jurul planetei ca niște ghiulele de tun. Și invers ‒ imposibilitatea de a exploda provoac ă la r â ndul ei, cu necesitate logic ă , crispare; iar ni ș te posibilit ăț i doar par ț iale produc o risip ă de forțe lipsite de scop. De aici, printre altele, plânsul nesecat al Portughezului, care în caz de doliu oficial, în popor ia forma unor attagus după scheme prestabilite. De aici înțelegem fără nicio greutate de ce în Portugalia, cu tot simțul pronunțat al formelor, s-a ajuns la o cultură a decorațiilor, mergând până la transformarea lor într- un veritabil machiaj. Lipsa de măsură a politeții portugheze, încărcarea exagerată cu aur a birourilor sale, importul masiv din Orient, ba chiar stilul Manuellino , toate acestea sunt, conform cu intenția lor cea mai adâncă, destinate să acopere, să ascundă. Să nu mi se invoce aici argumente din istoria veche, sau mari figuri individuale, pentru care nu e valabil ceea ce am spus aici: în primul rând, Portughezii de azi sunt cu totul altfel decât înaintașii lor – pionierii ‒ , motiv pentru care faptul c ă îș i tot invoc ă istoria dovede ș te contrariul a ceea ce vor ei s ă dovedeasc ă ; î n al doilea r â nd, cele mai mari personalit ăț i oficiale, la fel ca ș i î n Germania, î n Portugalia nu sunt reprezentative, în esență, pentru popor. În istoria niciunui alt popor personalitățile nu contează mai puțin. Nicăieri ele n-au fost mai diferite de marea masă, decât sunt în Portugalia. Niciun om individual n-a însemnat pentru poporul său atât de mult ca Henric Navigatorul pentru țara sa. Și măsura în care importanței Portugaliei în era marilor descoperiri reprezintă nu numai ceva deosebit, ci și izolat, o dovedește simpla posibilitate a acelei navigații secrete, care caricaturizează ideea diplomației secrete: întreaga știință și tehnică a fost ca un secret al afacerilor unui mic cerc atipic, el e deja suficient pentru a explica decăderea atât de rapidă și bruscă a măreției Portugaliei. Cei care au valorificat marile posibilități obiective ale situației portugheze n-au fost de fapt Portughezi, ci anumite personalități (adeseori cu sânge diferit). La fiecare sinteză neterminată predomină impresia generală de imperfect și, de aceea, de urât; dacă se mai adaugă și crisparea, forma de manifestare trebuie să pară mică, chiar și acolo unde nu e așa. Nu întâmplător cei mai mulți străini au impresia că este autentic portughez numai un tip feminin nespus de urât, mic, brun, cu nasul mare ‒ cu toate c ă , de fapt, altele, frumoase, sunt exact la fel de autentice. ‒ Printre b ă rba ț i, rasa cu vizibil adaos de sânge african sau asiatic este de asemeni cea care pare mai autentică. Portugalia nu putea fi mare ‒ ș i efectiv nu a fost ‒ dec â t î n momentul c â nd î nt â lnirea unor contingen ț e exterioare ș i interioare f ă cea posibil ă o explozie na ț ional ă . Grenada care nu explodează zace pe pământ, mică și obscură, în aparență inofensivă...