Grădina cu suflete, Singur în casa plină, Vreme târzie, Părinții și noi, Cu ce a greșit rândunica, Regele olog și iată autorul continuă cu „ Acolo unde nu sunt bariere ’’, poezii tot mai atractive, însă tonul, sensul, temele rămân neschimbate, ba chiar mai profunde.
Tradițiilor, mereu regăsite în poeziile sale, el le dă un caracter profund static. El crede că dacă tradiția evoluează, atunci ea se va devora precum Saturn și fiii săi. Mă cheamă înapoi Pământul, spune mereu autorul, desigur se referă la locurile natale. Cum descrie chemările? Așa cum nimeni altul nu o știe face. Numai cu sinceritate și dăruire poate face ca cititorul să rămână captiv și după lecturare, minute în sir.
Nu des mi-a fost dat să văd un condei cu atâta profunzime și echilibru. Profunzimea și echilibrul nu sunt întrecute decât de modestia autorului. Nu zici că citești poeziile unui poet, zici că vorbești cu un consătean, mai înțelept, pe ulița satului. El refuză să se supună regulilor politice, el are drumul lui și tot potrivește la cuvinte până le face să cânte, să vibreze.
În atâtea pagini evocă farmecul copilăriei cu atâtea lipsuri, dar și cu atâtea clipe fericite. Prima iubire, nici ea nu lipsește din cărțile sale. Satul, țara, el fiind mai mult decât patriot, și spune mereu, ce păcat că suntem muritori. Iată cum vi-l prezint pe semipoetul, cum îi place să-și zică, Dumitru Beldean. De multe isprăvi l-aș fi crezut în stare, dar de asta recunosc, nu. Cu atât mai mare mi-a fost plăcerea dar și surpriza.

Ing.ec. MARIA BOROTA