— Frate dragă, ce să‑ţi spun? a răspuns Abu‑Hasan. Mie, cel puţin până acum, dragostea mi s‑a părut un fel de robie; uite, să‑ţi mărturisesc drept, mie atâta mi‑a plăcut în viaţa mea: să mănânc, nu ceva scump, dar bun şi curat, şi mai ales să beau un vinişor cum ştiu eu, dar nu singur; mi‑a plăcut să petrec totdeauna cu prietenii, mai ales cu un om deştept. La dragoste nu m‑am prea gândit. Dar iar nu pot zice că sunt de tot neştiutor… Dacă s‑ar întâmpla să dau peste o femeie frumoasă şi veselă ca una dintre acelea din visul meu, de care‑ţi povestii; să văd eu că şi ea mă face haz aşa cum sunt, că mi‑e urât serile cu mine; să‑mi cânte frumos şi să mă ţină de vorbă căutând în toate chipurile să mă facă s‑o plac şi eu pe ea – de, parcă‑parcă n‑aş zice ba… Poate chiar dimpotrivă, m‑aş lipi de ea cu tot sufletul şi m‑aş simţi fericit să‑i robesc. Ei! Dar unde să găsesc eu aşa femeie?