În ultimul sfert de secol, neuroștiințele, ­antropologia și psihologia au redefinit statutul emo­ți­ilor ce păreau despărțite de raționalitate. Ele au devenit un subiect de investigare și o sursă de cunoaștere. Pornind de la această premisă, paginile de față vor încerca să desprindă din evenimentele majore ale unei perioade, bine definite cronologic, principalele emoții pe care le‑au avut cei care au trăit într‑un spațiu politic și reli­gios flexibil, pentru a pune în dialog științele contemporane cu gândirea și mentalitățile unui imperiu care a supraviețuit mai mult de un mileniu: Bizanțul.
Dificultățile sunt majore: vocabular limitat, lexicul afectiv se schimbă de la o limbă la alta, o listă stabilă a afectelor care să întrunească unanimitatea cercetătorilor este greu de stabilit, nu sunt ușor de distins diferitele sensuri ale afectivității: emoții, sentimente, temperamente, fire. Și să nu uităm că emoția și viața afectivă constituie un subiect dificil pentru orice tip de anchetă istorică, pentru că fenomenul urmărit este efemer.
Am încercat, din această perspectivă, să analizez o anumită pe­rioadă din ­Istoria Bizanțului, și anume, epoca împăratu­lui Alexie I Comnenul (1081‑1118). Ce putem cunoaște de­spre viața și structura sa afectivă, ce legături a avut cu apropiații și cu supușii, dar mai ales despre ritualizarea emoțiilor pentru o construcție statală legitimatoare pe plan intern și extern puteți găsi răsfoind paginile acestei cărți.
Pr. Emanoil Băbuş