Mi se pare că timpul în care trăim este marcat de înțelesul acestui cuvânt, care în limba română încă nu există... care, poate, nici nu va exista. El nu este absolut original. A mai fost folosit, tot ca titlu, dacă nu mă înșel, dar în altă limbă. Oricum, se pare că el se încăpățânează să‑mi rămână în conștiință.

IDEOLOGIA este o formă de dictat intelectual în care avem ocazia să nu ne simțim siguri (măcar și doar prin gândire). Asta aparent! Este un adevăr redus la o lozincă – un adevăr care ne este prezentat, sau ni‑l prezentăm singuri, la megafoanele din afara sau dinlăuntrul nostru.

VIDEO – este arta cea mai nouă, foarte inte­resantă în opinia mea, și – în același timp –, putând fi la fel de penibilă ca celelalte forme de artă, când sunt penibile, prin mijloacele cu care ea manipulează.

VIDEOLOGIA – cu grafierea pe/prin care am încercat să o sugerez – este, prin urmare, reunirea celor doua categorii VIDEO și IDEOLOGIE – și nu video‑logie, adică vreo știință a imaginii sau a rea­lizării captării imaginii. Prin această reunire am încercat să sugerez calitatea lumii în care trăim, o lume variind minor între originalitate și clișeu, variind în funcție de capacitatea noastră de a fi curioși, de a fi atenți, de a fi, deci! Lucrurile se modifică – diabolic, ar spune un om din alte vremi – profitându‑se de neatenția noastră, profitându‑se de volumul la care îngăduim să ne fie prezentate lucru­rile, de insistența cu care ni se face această prezen­tare, de oboseala care ne‑a cuprins deja când ne sunt prezentate, de obsesiile formate în mințile noastre – profitându‑se de oboseala neatentă care ne‑a cuprins.

IDEOLOGIA pare o știință bazată pe o singură idee, sau pe un singur set de idei. În scurtă vreme ea se dovedește a părea că este o știință, ea se dovedește a fi o punere în scenă a unei idei. O punere în scenă care unora le pare interesantă, alții nici nu se uită la ea, iar altora li se pare periculos să se exprime față de ea. (A se vedea crimele săvârșite in numele ideologiilor în secolul trecut – un secol al ideologiilor – pentru a se vedea despre ce încerc să vor­besc cu mijloace poetice și oarecum teoretice.)

VIDEO – este un prefixoid, un fals prefix. Se numește așa pentru că are sens atât singur cât și în contextul în care se compune, este deci, rădăcina unei familii de cuvinte, dar și un cuvânt în sine. Cuvântul este plin, puternic, exprimând o multi­plicitate sensuri. Prin repe­tarea lui – până la satu­rație sau dincolo de ea, – el – ca orice cuvânt folosit prea mult – s‑a banalizat, refuzând să ne mai poarte cu gândul la arta video și ducându‑ne pe tărâmurile cele – mult prea adesea – plictisitoare, ale clipului video. (Cine știe, poate chiar acest lucru îi dă înțe­lesul întreg).

LOGOS – Termen care definește cosmosul dar și gândirea în întregimea ei, discursul cel mare, înfățișarea, chipul lui Dumnezeu, rațiunea după care toate se așează și ordonează spiritul. El poate însă însemna și un discurs, unul oarecare până la urmă.

Virgil Untila