Lucrarea Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Curs Universitar reprezintă un instrument de familiarizare cu drepturile și libertățile prevăzute de Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de Protocoalele sale adiționale, precum și cu modul în care acestea au fost interpretate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Totodată, lucrarea abordează mecanismul complex de protecție a drepturilor și libertăților fundamentale existent la nivelul Consiliului Europei, în care un loc aparte revine Curții Europene a Drepturilor Omului.
Cursul se adresează atât studenților care doresc să se familiarizeze cu drepturile și libertățile consacrate de Convenție și de Protocoalele adiționale, cât și tuturor practicienilor dreptului interesați de aprofundarea domeniului. În acest sens, pe lângă liniile directoare ce caracterizează fiecare drept analizat, cititorul interesat are la dispoziție numeroase note de subsol cu referiri jurisprudențiale unde aspectele enunțate sunt tratate pe larg. Astfel, lucrarea are un pronunțat caracter practic, punând accent pe interpretarea pe care instanța de la Strasbourg o dă drepturilor și libertăților proclamate de Convenție.
Prezentul curs cuprinde nu doar o actualizare a informațiilor cuprinse în lucrările precedente Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Note de curs, edițiile I și II din 2016, respectiv 2018, ci și abordarea unor teme ce nu au fost anterior tratate (de ex., libertatea de întrunire și asociere, dreptul la căsătorie, dreptul la un recurs efectiv, libertatea de circulație, dreptul la alegeri libere, non bis in idem etc.)