Ce fel de gândire este gândirea filologică? e întrebarea de la care a pornit această carte. Care sunt locurile ei comune, domeniul şi descoperirile ei, practicile ei instituţionale, ce anume spun filologii despre ei înşişi că fac ca filologi, într-un cuvânt, dacă o critică a gândirii filologice este posibilă, atunci critica cărui tip de gândire va fi? Iulian Bocai

Tema cărţii de faţă este una de istorie instituţională: o temă afină mai degrabă sociologilor şi istoricilor, nu literaţilor, care, oricum, au abordat-o mai rar. Este o temă situată la o răscruce multidisciplinară şi care pretinde, în plus, un orizont comparatist. Subiectul cărţii ne cantonează în secolul al XIX-lea, dar autorul îşi extinde cercetarea şi în epoca iluministă, iar, prin inevitabile referinţe, până la Reformă şi Renaştere; apoi, prin consideraţii de ordin metodologic, în secolul XX. Nu lipsesc nici predicţii verosimile pentru secolul XXI. Din punctul de vedere al acoperirii spaţiale, titlul riscă să pară dezangajant de vag, dar trebuie spus că, în fapt, se referă la starea studiilor literare din Germania, Anglia, Franţa şi România. Oricum, nu este deloc puţin…
Dincolo de anvergura temporală şi spaţială a temei, ceea ce surprinde este însăşi alegerea ei de către un debutant. Departe de a fi pe placul tinerilor, o astfel de incursiune în istoria unei discipline mobilizează, de obicei, atenţia unor cercetători maturi care, ajunşi la dileme sau la concluzii proprii, simt nevoia unei retrospective asigurătoare. Iată însă că un tânăr cercetător ca Iulian Bocai decide să se afunde într-un trecut academic înfrângându-şi, probabil, o lesne de presupus aversiune faţă de academism şi de scolii. Mircea Martin

Iulian Bocai (n. 1986): Prozator și cercetător, cu un doctorat summa cum laude în filologie la Universitatea București. A mai scris romanele Ciudata și înduioșătoarea viață a lui Priță Barsacu (2018) și Constantin (2019).