Cu toții trăim astăzi vremuri tulburi, iar dreptul sănătății „trăiește” la rândul său vremuri dificile. Am fost cu toții marcați, provocați și stimulați de criza COVID-19, așa că, în plină criză sanitară și în considerarea eforturilor susținute și constante pe care le depune personalul medical, am decis că ar fi oportun să le venim în întâmpinare cu acest număr de revistă.

Până la contextul pandemic actual, legislația sănătății părea a fi suficientă pentru problemele cotidiene, precum asigurări de sănătate, malpraxis medical, drepturile pacienților, consimțământ informat. Legea nr. 95/2006 – regina dreptului sănătății – a reprezentat însă doar un prim pas către o legislație consolidată. Dat fiind că au trecut nu mai puțin de 14 ani de la adoptarea sa și o pandemie, încă în curs, este necesară o revigorare a dreptului medical.

Preocuparea și interesul pentru dreptul sănătății din ultima perioadă (pandemică) trebuie încurajate, promovate și fructificate, pentru a consolida reglementarea și a spori literatura de specialitate și jurisprudența în această materie.

Cred că ar fi exagerat să afirmăm că pandemia a fost singurul factor declanșator al acestei reinvenții a dreptului sănătății, însă cu certitudine putem susține că până de curând interesul pentru această ramură, deși constant, se afla într-o formă latentă.

Și totuși... De ce dreptul sănătății? Întâia dată când am gestionat un dosar de malpraxis, am fost surprinsă de lacunele legislative, rigiditatea jurisprudenței din materie și lipsa substanțială a doctrinei de specialitate. Așteptarea mea (credeam eu, legitimă) era ca într-o materie a dreptului atât de vastă și aflată mereu într-o continuă evoluție, să existe, dacă nu norme juridice, măcar norme de recomandare, ghiduri sau orice acte (juridice sau de specialitate) care să constituie liniile directoare ale subdomeniilor incidente – de la ramurile medicinei la aspecte privind reglementarea anumitor proceduri sau a eșecului anumitor proceduri.

În fața provocării de a coordona această revistă, am avut în minte constant afinitatea și chiar apetența mea juridică pentru dreptul sănătății – un domeniu interesant, plin de provocări, dar care naște un interes indirect proporțional față de complexitatea sa. Așadar, mi-am propus, împreună cu autorii acestui număr al revistei Curierul Judiciar, să aducem personalul medical mai aproape de drept și să punem la dispoziția subiectelor de drept vizate de dreptul sănătății a unor articole inovative, dezvoltate într-un limbaj accesibil și persoanelor fără studii juridice.

Realizarea unui număr de revistă dedicat Dreptului sănătății reprezintă o provocare, măcar din perspectiva faptului că în articolele autorilor care au făcut parte din colectivul revistei, s-au reunit studii, s-au inițiat dezbateri și s-au propus soluții la probleme controversate, probleme care până recent erau preponderent pierdute în desuetudine.

Autorii, practicieni cu experiență în dreptul sănătății, au dorit să contribuie la revigorarea acestuia prin folosirea unor raționamente explicate într-o manieră inteligibilă chiar și pentru nejuriști, temeiurile de drept, doctrina și jurisprudența fiind doar referite în cadrul analizei. În considerarea motivației care ne-a unit pe toți – să contribuim la dezvoltarea unui domeniu atât de ofertant din perspectivă juridică, articolele explorează multe teme de dreptul sănătății, precum reproducerea umană asistată, sinuciderea asistată, antamând, de asemenea, și aspecte practice ale dreptului sănătății, respectiv ce presupune consimțământul informat, malpraxisul medical, domeniul „aproape virgin” al telemedicinei, lacunele legislative în materia ghidurilor de tratament. Completează acest număr și abordarea unor aspecte privind prelevarea și transplantul, dreptul asigurărilor, tratamentul persoanelor încarcerate sau de drept penal care tangențial tind să se întrepătrundă cu legislația dreptului sănătății.

În mod evident, nu este suficientă consultarea doctrinei sau a jurisprudenței internaționale ori naționale, dacă interesul nu este și în sensul studierii și aplicării lor. Concret, degeaba cunoaștem teoria, „dacă practica ne omoară”.