Mai e o săptămână până la Crăciun, iar casa lui Kristian e mai tristă ca oricând. Nici vorbă de decorațiuni, miros de turtă dulce și clementine – anul ăsta părinții lui n-au scos nici măcar sfeșnicul de advent. Toată familia suferă după Iunia, sora cea mare, și pare că tristețea nu o să-i părăsească niciodată...
Într-o seară, la bazinul de înot, Kristian vede un nas pistruiat lipit de geam. Când iese de acolo face cunoștință cu Hedvig, cea mai vorbăreață și mai veselă fată din câte a văzut până atunci. Cei doi se împrietenesc pe dată și împreună descoperă care sunt lucrurile cu adevărat importante.
Și, cine știe, poate că anul acesta o să vină Crăciunul...

„«Prima regulă de Crăciun: Niciodată nu e prea mult Crăciun.» Nu-i așa că puține sunt afirmațiile pe lumea asta care să fie mai adevărate? Să zici că e prea mult Crăciun e ca și cum ai spune că e prea multă turtă dulce sau scorțișoară, prea multe clementine sau, mai grav, prea multă cacao cu lapte, care e «cea mai grozavă chestie din lume». Dar asta n-am spus-o eu, deci nu trebuie să mă credeți pe cuvânt. A spus-o Kristian. Și dacă nici băiatul născut în ajunul Crăciunului nu știe, atunci nu știu cine ar putea ști.” Oana Purice