Liviu Mihail Giurgiu nu este primul și nici ultimul autor de memorii, dar cartea lui este scrisă cu o sinceritate debordantă. A reușit să scrie fără să literaturizeze nimic, dar fără să știrbească interesul celor ce vor să‑i afle „inelele” vieții lui. Cu ficționalitatea zero a rămas loial lui însuși, dar și cititorilor săi. Cartea lui îmi amintește de Istoria vieții mele scrisă de Teodor Vârnav în 1845, care este primul roman autobiografic din literatura noastră, pentru că faptele și trăirile nu sunt înfrumusețate, sunt prezentate așa cum au fost ele, fără „vicleniile” scriitoricești. Dar nostalgia străbate și crusta nonliteraturizării și unda autoscopiei. Aducerile aminte ale lui Liviu Mihail Giurgiu sunt adesea atât de nostalgice, încât emoționează și creează empatie. (Silviu Guga)

* * *

Dragii mei cititori, îmi permit să vă amintesc existenţa unei vorbe în viaţa asta: trebuie să plantezi un pom, să faci un copil şi să construieşti o casă. Se spune că acestea sunt reperele unei vieţi de om trăite cu înţeles şi coordonatele după care suntem evaluaţi la sfârşitul vieţii. Ei bine, eu am plantat un pom, am făcut cu ajutorul Micăi doi copii şi familia, prin bunicul Alexandru, a construit nu o casă oarecare, ci Casa Domnului, biserica din Luncoiu de Jos. (Liviu Mihail Giurgiu)

* * *

LIVIU MIHAIL GIURGIU s-a născut la 11 februarie 1944, în Luncoiu de Jos, județul Hunedoara. Este doctor în fizică cu distincția Magna Cum Laude și absolvent al Facultăţii de Fizică din Cluj-Napoca. Între 1968 și 1976 a fost fizician principal la Universitatea Babeș-Bolyai, iar între 1976 și 2007, cercetător principal la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice și Moleculare și șef al laboratorului „Fizica Sistemelor Nanostructurate Multifuncționale”. Între 1973 și 1974 a fost specialist researcher la Departamentul de Chimie al Universității Michigan (SUA), între 1982 și 1984, cercetător invitat la Institutul de Fizică Moleculară din Poznań (Polonia), iar între 1992 și 2003, profesor invitat la Institutul de Fizică al Universității din Stuttgart (Germania). Ulterior, între 2003 și 2007, a fost profesor invitat la Graduate College on Magnetic Resonance din cadrul aceleiași Universități și la Centrul Național pentru Cercetare Științifică „Demokritos” din Atena (Grecia).
Este membru al Grupului European AMPERE de Rezonanță Magnetică, al Societății Internaționale ISMAR, al Consorțiului Balcanic COSENT de materiale nanostructurate și nanotehnologii și al Societății Române de Fizică.
A obținut, în 1992, Premiul HERAEUS pentru rezultatele din domeniul rezonanței magnetice, acordat de Institutul de Fizică 2 al Universității Stuttgart.