Meditatiile lui Florin Tamas depasesc preocuparile si definitia clasica a eseului, fiind, mai degraba, prin implicarea puternica a eului auctorial, transpunerea unei harti initiatice conceputa spre a trezi, incita, provoca omul contemporan, blocat adesea in clisee, inhibitii, frica de a se autocunoaste. (...) Scriitorul construieste pe parcursul a mai multor capitole, intr-o surprinzatoare progresie, o meditatie asupra sensului divin al existentei umane, aceasta fiind revelatia ultima dincolo de pragul initiatic al mortii fizice individuale, a luminii necreate, conditionata de credinta crestina, iubire si de asumarea personala, tenace, a cartii "Urmarea lui Christos". (...) Introvertit si cu senzorii implantati parca intr-o prelungita varsta a uimirilor fecunde, autorul roman scrie intr-un registru de interferenta a speciilor literare, eul sau se devoaleaza implicit in actul scrierii – intr-o paleta afectiva bogata.(...) Identificam un text cu zone de filosofie, teologie, metafora, mit, aforism, dar farmecul lecturii rezida in imbinarea fara fisuri aparente, a partilor, prin flexibilitatea discursului, dozarea intre concepte si metafore, permeabilitatea textului fiind asigurata de precizia stilului.Tatiana PANAITESCU