Convorbirile Mele... Volumele I si II
- Carte in stoc la furnizor
- Livrare estimativă în 5 zile
Ceea ce stimez mai mult la Eugen Simion este faptul
că-şi duce viaţa la altitudinea pe care i-au sugerat-o munţii ce
i-au înconjurat copilăria. Zilele lui se petrec într-o severitate
mirosind a brazi şi mângâiate cu adieri melancolice venind
din podgoriile pline de arome ale Prahovei.
Critic literar de primă linie, tânărul meu prieten (e mai
mic decât mine cu un an) s-a instalat încă din adolescenţă
în falanga celor care impun valoarea şi o susţin. A ocolit cu
îndrăzneală uimitoare, chiar şi în vremurile cele mai de netrăit,
să se pronunţe favorabil în sprijinul mediocrităţii de orice fel.
Solitudine nebunească, retragere în unghiul primejdiei care,
vai de cei ce-o practică!, la români se schimbă totdeauna într-o
pată pe existenţă, devenind ţinta ideală pentru mitraliorii sau
puşcaşii marini situaţi când de-a dreapta, când de-a stânga
bisericii din curtea palatului Cotroceni. Însingurarea l-a
mâhnit, dar nu l-a speriat niciodată, şi cu atât mai puţin azi,
când are „cui spune la poveşti cu împăratul Roşu”.
Eugen Simion face parte din vuietul de vechime al
acestui neam, cel care răzbate din legănarea brazilor şi a
valului izbind în malul tuturor râurilor noastre. Fascinanta
nobleţe a Cuvântului apărând Cuvântul ca să învingă Timpul
şi să atingă nemurirea.
Fănuș Neagu