Într-o lume în care realitatea și existența sunt atât de acaparatoare și vorace încât nu mai avem timp de nimic altceva, darămite de introspecție, iau contact cu scrierea lui Mihai Dinu, cea de față!

În tonuri ușoare, degajate și, oarecum, reflexe, autorul mă imersează în realitățile atât de familiare nouă, tuturor. Prima reacție de „Nu mai vreau jurnal de știri!” este curând înăbușită de cursul, curgerea naturală a narațiunii, atât de bine udată și presărată cu ironii, fățișe sau voalate, asumate sau nevinovate. În stilul James Joyce „stream of consciousness” sau monolog interior, autorul sare de la o temă la alta și de la o identitate la alta, cu naturalețe și jovialitate. Dincolo de abordarea aparent facilă și ușor digerabilă, ironia ocupă un jilț demn de Caragiale și în care aspectele de ordin social, politic, istoric, economic, juridic, se împletesc cu aspectele conspiraționale, obscure, oculte, subliminale, de birt sau de mahala. Mai mult decât tratarea unor tipologii umane, autorul zugrăvește tipologii existențiale și care sunt, în același timp, contemporane nouă, astfel încât să ne putem da cu părerea sau să putem adera. Jocuri de limbaj actuale și perfect avenite contextului vin să mascheze amarul satirei în cupă de ambrozie.

Acuze voalate și înveșmântate în bârfe de birt și terase înfierează corupția, politichia, naționalismul de fațadă, conștiința și conștiența nației și cetățeanului, lentoarea instituțiilor statului, vortexul birocrației, incompetența și analfabetismul amploiaților unui sistem pretins functional. Dincolo de tonul așa-zis nevinovat și neștiutor ̶ rolul păpușii cu sfori, se prefigurează răzbelul și revolta unui om al sistemului, în contra sistemului, dar dus de curentul sistemului în virtutea supraviețuirii, postură în care și pe care cei mai mulți dintre noi ne și o recunoaștem. Defectele și disfuncționalitățile de la nivelul tuturor instituțiilor esențiale ale statului se împletesc cu ironia asupra vulgului, asupra fasolei cu ciolan, asupra găleții și uleiului electorale, asupra politicii de birt, asupra instituțiilor guvernamentale dar și asupra celor „mono-nucleare” ale căsătoriei și „gospodăriei”.

Ionela Mihaela Bucelan