”E cam complicat s-o iei de-a dreptul prin cinematografie. Chiar și atunci când ești ajutat de confrați binevoitori, entuziaști și competenți, precum minunații co-autori ai prezentei colecții de cadre cinematojuridice.”

”Primul obstacol a fost (și este) de ordin (epistemo)(axio)logic. Dreptul se vrea o artă "a binelui și a dreptății" (Cicero), pe când cinematografia este o (fie și a șaptea) artă a frumosului. Prin urmare, prima provocare a fost concilierea etică-estetică și identificarea unor puncte de axiologică convergență.”

”Odată clarificat demersul metodologic, hopul al doilea a fost să ne lămurim ce tip de drept și ce fel de justiție căutăm noi pe ecranul cinematografului. ”

”Un penultim obstacol, ei, cineaștii. Dialogul cu ei, o imensă plăcere dar, de la un punct încolo, o misiune complicată. Pe de o parte, bucuria să vorbești cu nume mari, cu oameni care-s cineva-n artă și-n cinema, cu personalități care au dus cultura națională în piață la Cannes și în alte festivaluri de prestigiu. Pe de altă parte, cazna să le sugerezi lor, marilor artiști, că justiția, dreptul și dreptatea tratate de filmele lor sunt uneori subiecte mai complicate, mai încărcate și mai crude sub reflectorul legii decât sub reflectorul platoului de filmare. Și că, de regulă, viața bate filmul.”

La jumătatea secolului al XII-lea, în tratatul numit „Quaestiones de juris subtilitatibus”, atribuit juristulului Placentinus, este descrisă o viziune despre Templului Justiției, în care Justiția este înconjurată de cele șase fiice ale sale, virtuțile civice: Religio, Pietas, Gratia, Vindicatio, Observantia, Veritas. Ratio veghează deasupra ei, iar, în brațele ei, Æquitas lucrează pentru a menține balanța în echilibru. Este o viziune pe care au avut-o și co-autorii acestui volum.