Procesele, nefinalizate sau neinițiate, de modernizare a societății românești au condus de timpuriu la manifestarea, în angrenajul social, a unei educații constant precare și la absența de factori identitari alternativi.

Din cauza lipsei cărții ca mediu de comunicare și mai ales de educare, „modernitatea”, respectiv procesul de modernizare, a fost percepută mai puțin ca o epocă a Iluminismului, reformei religioase, secularizării și raționalizării incipiente, a fondării statului național, emancipării burgheziei și dezvoltării, în siajul acesteia, a unui spațiu public modern cu tot cu posibilitățile de acțiune tipice unei culturi politice intacte, cât mai degrabă ca un proces violent, marcat de feudalism, sisteme de putere represive și dictatură. Societatea românească este marcată până astăzi, în sensul unei transmiteri transgeneraționale a traumei, de aceste experiențe ale violenței.

Înapoierea economică, însoțită de lipsa de experiență politică, structurile educaționale deficitare și societatea puternic fragmentată din punct de vedere etnic, religios și regional, tributară preponderent unei accepțiuni patriarhale a puterii și marcată în mare măsură de religie și tradiții, a făcut posibilă și a favorizat edificarea regimurilor dictatoriale cum au fost fascismul și comunismul.

Biserica Ortodoxă Română, credința ortodoxă și condițiile politice, economice și sociale ale țării (post)socialiste împiedică și azi, după o perioadă de treizeci de ani de transformări, reorientarea societății spre valorile democratice.

Se înțelege de la sine că, într-o analiză a culturii politice, politicul nu poate fi cercetat în afara acestei culturi sacrale, deoarece dimensiunea „politicului” trebuie să cuprindă toate acțiunile umane care modelează organismul social, prin urmare și cultura.

Punctul central al unei cercetări a relației dintre politică, economie și cultură în România trebuie, așadar, plasat în analiza cuprinzătoare a proceselor de transformare a țării. De aici rezultă atitudinea și poziția societății românești „socialiste” și postsocialiste față de politică, participare civică la procesele democratice și economia de piață liberală.

Lucrarea de față dorește să aducă de asemenea o contribuție practică: își propune să ofere idei și puncte de reper care ar putea fi de ajutor într-o societate postsocialistă pentru construirea unei democrații intacte, bazată pe principiile statului de drept, ai cărei membri să poată participa activ, în sensul unui demos, la acțiunile socialpolitice și la edificarea și consolidarea structurilor politice, economice și sociale ale unui tânăr stat democratic.