Studiu despre formele de viață și de gândire din secolele al XIV-lea și al XV-lea în Franța și în Țările de Jos

„Va deveni oare vreodată sesizarea conținutului esențial, care a sălășluit în acele forme, obiectul cercetării istorice?“ Johan Huizinga

Acest studiu clasic despre artă, viață și gândirea din Franța și Țările de Jos în secolele al XIV-lea și al XV-lea este una dintre cele mai pătrunzătoare analize ale perioadei medievale. O capodoperă a genului, cartea demonstrează că dispariția cavalerismului a reflectat spiritul timpului și că eroii și evenimentele epocii nu au constituit un preludiu al Renașterii și nici n-au purtat semințele unei culturi pe cale de a lua ființă, ci au fost semnele epuizării celei vechi. Printre alte subiecte, autorul examinează violența vieții medievale, ideea de cavalerism, convențiile legate de iubire, viața religioasă, viziunea asupra morții, simbolismul ce se afla întrețesut în pânza vieții de zi cu zi și sentimentul trăirii estetice. Vedem Evul Mediu târziu prin intermediul psihologiei și gândirii artiștilor, teologilor, poeților, cronicarilor de curte, al prinților și oamenilor de stat ai vremii, devenind astfel martorii splendorii și simplității vieții medievale.

„Am încercat aici să privim secolele al XIV-lea și al XV-lea nu ca pe o prevestire a Renașterii, ci ca pe sfârșitul Evului Mediu, iar civilizația medievală din ultima epocă a vieții ei ca pe un pom cu fructe prea coapte, ajuns la deplina lui maturitate și dezvoltare. Năpădirea nucleului vital al gândirii de către atâtea și atâtea forme de gândire vechi, tiranice, veștejirea și rigidizarea unei civilizații bogate — acesta este conținutul principal al paginilor ce urmează. Scriind cartea de față, privirea ne-a fost îndreptată, parcă, spre profunzimile unui cer crepuscular, ale unui cer sângeriu, apăsător și crâncen, plin de plumb amenințător și de false sclipiri de aramă.“ Johan Huizinga

Istoric, filosof al culturii și unul dintre fondatorii istoriei culturale moderne, Johan Huizinga s-a născut la Groningen, pe 7 decembrie 1872. A urmat liceul din același oraș și apoi a făcut studii de filosofie la Universitatea din Groningen între anii 1891 și 1896, pe care le-a continuat pentru un an la Universitatea din Leipzig. Diploma de doctor o obține în 1897 și apoi, timp de șapte ani, predă la liceul municipal din Haarlem. Articolele lui despre istoria vechiului oraș îi aduc notorietatea în lumea universitară și un loc la catedra de istorie a Universității din Groningen, unde rămâne până în 1915, când începe să predea la Universitatea din Leiden. În anii următori publică cele mai cunoscute cărți ale sale: Mensch en Menigte in Amerika (1918), Herfsttij der Middeleeuwen (Amurgul Evului Mediu, 1919) și Homo Ludens, apărută 1938. În același an, Huizinga e ales vicepreședinte al Comitetului Internațional pentru cooperare intelectuală al Ligii Națiunilor. În 1941, după ce ține un discurs în care critică influența germană asupra culturii olandeze, este arestat de naziști. Este eliberat anul următor, dar nu se poate reîntoarce la Leiden. Aflat încă sub interdicție la De Steeg, Johan Huizinga moare la 1 februarie 1945, cu doar câteva luni înainte de încheierea războiului.