Care este relaţia unui geniu cu puterea și cu iubirea? Genialitatea omului de știinţă îl face obiect sau subiect în luptele de toate felurile duse în tulburatul secol XX rusesc? Acestea sunt întrebările pe care le ridică Femeile lui Lazăr.

Romanul Marinei Stepnova acoperă aproape un secol de istorie și îi oferă cititorului un tablou detaliat al „marelui imperiu“, în tușe ferme și culori tari: precaritatea vieţii și a morţii într-o așezare evreiască, traiul refugiaţilor într-un oraș siberian în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, nomenclatura sovietică în epoca ei de aur, universul aproape concentraţionar, mutilant, al școlii ruse de balet.

Figura centrală a poveștii este Lazăr Lindt, geniu al știinţei sovietice și deținător jovial al unei origini evreiești neasumate. Identitatea lui se construiește din perspectiva femeilor care îi influenţează destinul: marea lui iubire este Marusia, soţia mentorului său, de la care primește cea mai caldă, generoasă și durabilă afecţiune – cea maternă; marea ne-iubire este Galina Petrovna, cea care îi devine soţie sacrificând visul modest al fericirii domestice, iar sacrificiul ei dă naștere unei forţe de nestăvilit – cea a urii conjugale. Una singură, Lidocika, nepoata lui Lazăr Lindt, orfana ajunsă în grija bunicii neiubitoare, primește șansa de a alege.