Atelierul din strada Patrice e un document afectiv care îmbogăţeşte considerabil bibliografia Andrei Sârbu. Nervul epic al discursului e uşor sentimentalizat pe alocuri, dar registrul narativ a câştigat enorm prin faptul că autoarea a evitat o expunere fad-cronologică (s-a născut…, a absolvit…, a expus ş.a.m.d.). Dimpotrivă, Antonina Sârbu a dat întâietate unor secvenţe de tip flashback într-o succesiune, am putea spune, aleatorie, aşa cum le-a smuls din memorie voia hazardului mnemotehnic. Chiar dacă unele secvenţe reiau acelaşi moment, acesta e însă revăzut din alt unghi, întâmplarea sau reflecţia completându-se cu un surplus afectiv sau informaţional. Cartea are astfel o structură mozaicală, diversificată, care nu lasă în niciun caz cititorul să moţăie. Deşi subiectul Andrei Sârbu îmi era destul de cunoscut, eu am citit-o ca pe un roman în care viaţa bate de o sută de ori filmul! Sper că, odată întoarsă ultima filă a volumului, Atelierul din strada Patrice să vă lase şi dvs. aceeaşi senzaţie.

Eugen Lungu