„Acesta este felul adevărat de a posti: nu da minţii ­hrana ­voluptăţii simţurilor; să nu uneltească înăuntrul tău boldul desfrânării; mintea să nu cunoască temniţa patimilor; fugi de în­so­țirea cu cei întinați. Prin acestea te vei face însemnat în faţa lui Dumnezeu; prin ele ți se va aduce cununa dreptăţii.”
Sfântul Chiril al Alexandriei
* * *
Scrisorile pascale se disting, în ansamblul literaturii omiletice, ca un gen literar, prin excelenţă, alexandrin. Originea acestui gen se află în strânsă corelație cu datoria episcopului Alexandriei (instituită prin hotărârea Sinodului I Ecumenic) de a anunţa anual, oficial, data sărbătoririi Paştilor, pe care astronomii alexandrini o aflau în urma unor calcule astronomice complexe.
Sfântul Chiril (cca. 375/380-444) pare a nu se regăsi pe sine decât în răgazul oferit de alcătuirea acestor Scrisori pascale – cu prilejul cărora, prin arta sa literară unică, dezvoltă, într-un demers exegetic pe marginea citirilor liturgice veterotestamentare proprii perioadei Triodului, temeiurile adevăratei prăznuiri a Sfintelor Paști prin nevoință, cumpătare și mai ales prin administrarea „medicamentului” postului, „maica a tot lucrul bun”, „duşmanul a tot păcatul”, aducătorul harului înfrumusețării în Hristos a omului și, totodată, garantul împăcării cu Dumnezeu.