Cum poate-un poet să ceară-ndurare?
Și cui?

Viața îi e neștiută,
chiar lui.

Împărțirea zilei cu ceilalți –
istov sau iubire?

De ce să îmbraci un cuvînt
în simțire?

Pe-o cruce de trandafiri singur încătușat –
ofrandă îi zici sau păcat?

* * *

Mi-am dat seama că sînt scriitor în momentul cînd conștientizarea scrisului meu s-a întîlnit cu conștientizarea morții. Mi-am zis atunci că aș putea găsi un mijloc prin care să înving moartea, sau măcar să o înșel. E o temă la care încă meditez.

Astăzi tot mai mulți scriitori scriu poezie și proză deopotrivă. Fără mari diferențieri în trăirea scrisului. Dacă este însă o diferență între poet și prozator, aceasta nu e dată neapărat de raportarea la aspectele discursului, ci la altceva, la moarte. Poetul este în-toate-cuprinzător, prozatorul este „omniscient”. Poetul are moartea în el, o trăiește și luptă împotriva ei cu cuvintele, prozatorul „doar” o descrie, prezentă în ceilalți. Dar nu sînt sigur că e chiar așa. (Olimpiu Nușfelean)

* * *