Aceste vederi sunt mărturii și metafore ale viziunii despre lume a modernității, sînt afirmații ale puterii sale de a face o lume, ale puterii sale de a transforma o realitate istorică a lumii într-un obiect, în obiectul propriului său artificiu. Ele ne ajută să ilustrăm modul în care colonialitatea a fost condiția ce a susținut artificiul modernității.

Nu ne uităm la imagini excepționale ale modernității, ci contemplăm cele mai comune vederi ale sale – materialul suvenirurilor – pentru a vedea modul în care am fost făcuți să ne imaginăm lumea. Aceste imagini evidențiază faptul că nu există nicio metropolă fără colonie, nicio albitate fără rasializare, niciun patriarhat fără oprimare de gen, nicio modernitate fără colonialitate. Privirea stăpînirii, privirea suverană, se bucură de ordinea modernă/colonială ca de un spectacol. Însuși actul privirii devine întruparea diferenței coloniale ca estetică. Estetica desemnează controlul modernității asupra reprezentării și asupra cîmpului experienței în care poate fi percepută realitatea istorică a lumii. Utopia progresului și a Umanității e susținută pe fundalul nerecunoscut al subjugării și radierii. Chestionate din perspectiva diferenței coloniale, aceste imagini devin o oglindă care răspunde cu alte întrebări. Vederile nu mai sunt imaginea unei umanități împlinite, peisajele binecunoscute ale reprezentării lumii, ci coregrafia ce animă sinele modern. Rolando Vázquez