În acest eseu, convoc noțiunea de brutalism pentru a descrie o epocă marcată de patosul demolării și al producerii, la scară planetară, a unor rezerve de obscuritate. Și de deșeuri de tot felul, de resturi, de urme ale unei gigantice demiurgii.
Pornind de la extraordinara bogăție a materialului socioetnografic deja disponibil, obiectivul este de a opera tăieturi care să permită schițarea unei fresce, de a pune întrebările diferit și, mai ales, de a spune un cuvânt despre ceea ce constituie specificul acestei epoci, căreia i-au fost atribuite nenumărate nume și care este dominată de trei interogații centrale: calculul în forma lui computațională, economia în forma ei neurobiologică și viul pradă unui proces de carbonizare.
În centrul acestor trei interogații se găsește chestiunea transformărilor corpurilor umane și, mai general, a viitorului „populațiilor” și a mutațiilor tehnologice ale speciilor, fie ele omenești sau nu. Însă daunele și rănile provocate de aceste deplasări nu sunt accidente sau simple daune colaterale. Dacă umanitatea s-a transformat într-o forță geologică, atunci nu mai putem vorbi de istorie ca atare. Orice istorie este de acum, prin definiție, geoistorie, inclusiv istoria puterii. Prin brutalism fac, așadar, referință la procesul prin care puterea ca forță geomorfică se constituie, se exprimă, se reconfigurează, acționează și se reproduce prin fracturare și fisurare.
Transformarea umanității în materie și energie este proiectul ultim al brutalismului. Achille Mbembe