Noul volum al lui Mircea M. Ionescu, deși pare un jurnal cronologic,
prin reveniri și contextualizări, este mai mult o călătorie a semnelor, ideilor,
opinii ale timpului trăirii și timpului mărturisirii, ca să utilizez o parafrază,
ce induce o retrospectivă critică a destinului de scriitor, dramaturg, ziarist,
manager de teatru, dar și o retrăire ironică și autoironică a acestuia. Mircea
M. Ionescu știe bine o lecție a cotidianului și anume că memoria nu
înseamnă doar nostalgii, regrete, impulsuri de moment, rezultate, ci mai
ales că este viața însăși și principalul vehicul al minții și al sufletului. Unele
accente de mizantropie vin desigur și din experiențe nefaste dar dramaturgul,
pe care-l cunosc și-l apreciez, are o puternică dorință de a ierta, nu de a uita
și, în cel mai direct și firesc spirit creștin, se întoarce la iubire.
Cartea cu „Idoli și Legende”, după titlul unei emisiuni faimoase din
anii 2000 realizată de autor, este un document. Uman pentru Mircea
M. Ionescu, cu accente fine din Eclesiastul și documentar, istoric pentru
teatrul contemporan românesc, pe care-l iubește și îl slujește.
Ioan Cristescu